Redacția
Acum in apropierea Sarbatorilor de iarna, imi aduc aminte de versurile unui colind: „Mai sunt bordeie fara foc/Si maine e Craciun”. Sarac trebuiau sa fie cei care nici posibilitatea sa-si incalzeasca madularele nu o aveau, saraci lipiti pamantului. „Sarac lipit pamantului” nu este o vorba fara sens pe care o rostim noi, oamenii, cand vrem sa descriem incapacitatea noastra de a intelege saracia unora dintre semenii nostri, sau chiar a noastra. Este sensul exact al unei stari ce se instaleaza indiferent de cat sunt de mari eforturile noastre de a iesi dintr-o asemenea traire. Pentru ca nu vorbim de lenesi, de lipsa de noroc, ci de oameni care se misca in fiecare zi, scormonesc tarana pentru a pune la dapost urmatoarele zile. Trist, intelept, dar sarac. Sigur, exista o varsta la care saracia nu conteaza. Copil fiind, ajunge o bomboana ca sa fii fericit. Dar daca rasplata muncii tale se opreste la o bomboana toata viata, oricat de pacatos ai fi, parca nu e drept. Este bine sa te obisnuiesti cu saracia si s-o accepti ca pe un dat, sau esti sarac nu atunci cand nu ai bani, ci cand nu ai un vis. E frumoasa povestea…Dar spuneti asta celui care are copii, celui care are de hranit si ingrijit un bolnav, celui care este el insusi un bolnav si n-are cu ce sa-si cumpere o aspirina, celui care nu-si poate cultiva pamantul, ca n-are cu ce, celui care mosteneste din tata in fiu, saracia. Am discutat cu cativa oameni de la tara, cu care soarta a fost mai putin darnica. Si sunt multi. Ei au convingerea ca nu saracia este problema omului, ci lipsa de orizont a celor care ne conduc, intr-o societate in care telurile lipsesc ca si dragostea fata de semeni. Credinciosi cum ii stiu, intrebati cum am putea iesi din aceasta situatie, mi-au raspuns ca la Tatal Nostru ar trebui atasata si fraza: „Da-mi, Doamne, painea care imi trebuie azi, ca sa nu fur maine” Intelepti, saracii nostri, nu?
