Inchisoarea CIA din Romania ar fi funcţionat in clădirea in care in prezent se află Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, potrivit unei investigaţii realizate de agenţia americană Associated Press şi televiziunea germană ARD. Associated Press şi televiziunea germană ARD susţin că au localizat fosta inchisoare CIA din Romania şi au aflat detalii despre aceasta.
Spre deosebire de centrele din Lituania şi Polonia, inchisoarea CIA din Romania nu s-a aflat intr-o zonă izolată, ci „la vedere”, in apropierea unui bulevard mare, pe o stradă cu copaci şi case , susţine agenţia americană. Foşti oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane au descris zona in care s-a aflat inchisoare şi au identificat fotografiile clădirii, potrivit AP.
Acestia susţin că, deoarece era o clădire guvernamentală, aceasta furniza o acoperire excelentă. Inchisoarea nu avea nevoie de securitate sporită deoarece locuitorii din zonă ştiau că este o clădire a Guvernului.
Autoritaţile de la Bucureşti au negat tot timpul existenţa unor astfel de inchisori pe teritoriul Romaniei.