Printre luptătorii care au înfruntat armatele turcești în luna iulie a anului 1456 la porțile orașului Belgrad se află și călugărul franciscan Ioan de Capistran, purtând în mână o mare cruce de lemn și strigând cu o voce viguroasă: “Fie că înaintați, fie că vă retrageți, fie că loviți, fie că primiți lovituri, invocați numele lui Iisus. Numai El e mântuirea!”. 

Biserica Romano-Catolică celebrează astăzi fascinanta viață a acestui călugăr care a ajuns la înălțimile sfințeniei. Ioan Capistran s-a născut în satul italian Capestrano din Abruzzo. În tinerețe a dus o viață seculară, studiind avocatura la Universitatea din Perugia și devenind un magistrat de succes. În 1412 a fost numit guvernator al Perugiei de Ladislau de Napoli, pentru a stabili ordinea în regiunea impetuoasă avută în feudă de acesta. După ce a izbucnit războiul între Perugia și Malatesta, în 1416, Ioan a fost trimis ca ambasador să negocieze o pace, dar a fost aruncat în închisoare de Malatesta.  

Pe când se afla la închisoare, a meditat îndelung asupra nestatorniciei onorurilor lumești și a ieșit de acolo complet transformat sufletește.  A obținut anularea căsătoriei și fără întârziere a bătut la poarta mănăstirii franciscane din Assisi. Superiorul, cunoscând trecutul și ambițiile fostului guvernator, a declarat că nu-l va primi până nu va da o dovadă neîndoielnică despre dezlipirea lui de orgoliul propriu și de fala lumii. Ioan s-a îmbrăcat în zdrențe, a încălecat pe un măgar, așezându-se cu spatele în față, și-a pus pe cap un coif de hârtie pe care a scris păcatele lui, și astfel s-a dus la Perugia și a străbătut tot orașul. Toată lumea l-a considerat nebun, dar superiorul mănăstirii s-a convins că Dumnezeu îi trimitea un suflet de oțel.

În viața lui de călugărie, Ioan s-a dedicat unui regim ascetic foarte sever și unei activități apostolice extraordinare. Timp de treizeci de ani a străbătut Italia, Germania, Europa centrală și răsăriteană, readucând la disciplină și fervoare viața din mănăstiri, întemeind mănăstiri noi, organizând opere de caritate, mijlocind împăcarea între regi, principi, episcopi, rechemând la dreapta credință mulțimi imense atrase de diferitele erezii ale timpului; era prezent oriunde se simțea nevoia unei minți luminate și a unei mâini energice, deși nu avea decât un măgar ca mijloc de locomoție.

În final, după căderea Constantinopolului, a fost trimis de Papa Calixtus al III-lea să propovăduiască o cruciadă împotriva Imperiului Otoman. A reușit să adune o armată, care în vara anului 1456, avându-l pe Capistrano drept comandant al unui contingent, l-a ajutat pe Ioan Huniade să-i învingă pe turci în bătălia de la Belgrad, asediat de forțele sultanului Mehmed al II-lea. După trei luni, la 23 octombrie, neobositul apostol și luptător se stingea din viață în castelul întărit de la Villak, în Austria.

Influența exercitată de sfântul Ioan de Capistran se datorează în primul rând vieții sale interioare, nutrită de un mare devotament față Iisus Christos. Dragilor, civilizația noastră mai are încă sens și suflu atâta timp cât mai are eroi și sfinți ce-și servesc țelul până la sacrificiul suprem. Ce-am fi noi fără aceste lumini? Ce-am fi noi fără Sursa acestor străluciri? Forme fără fond si bucurii fără răspuns.

Post Views: 297