Consiliul Județean Sălaj a făcut, în primele nouă luni ale acestui an, plăți în valoare de circa 185 de milioane de lei la secțiunea de dezvoltare. Banii au fost direcționați către investiții la Spitalul Județean de Urgență Zalău și reabilitări de drumuri.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetului de funcţionare şi dezvoltare al judeţului şi al instituţiilor şi serviciilor publice subordonate Consiliului județean, pe perioada 1 ianuarie – 30 septembrie, va fi supus votului consilierilor județeni în ședința din 24 octombrie.

La capitolul Funcţionare, în primele nouă luni ale anului, veniturile totale aferente acestei secţiuni au fost încasate în procent de 95,41 %, față de prevederile aferente acestei perioade. Veniturile proprii s-au încasat în procent de 94,84%, iar cotele şi sumele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetului, respectiv, cota de 14% din impozitul pe venit de încasat la nivelul județului şi sume alocate pentru echilibrarea bugetului propriu al județului, reprezentând o cotă de 15% din cota de 14% din impozitul pe venit, s-au încasat în procent de 87,24%. Transferurile din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap au fost încasate în procent de 85,75%, iar
subvențiile din bugetul de stat pentru finanțarea Centrului Medico-Social Ileanda au fost încasate
în procent de 74,95%, față de prevederi.
La capitolul Dezvoltare, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie, veniturile aferente acestei secțiuni s-au încasat în procent de 93,80%.
La partea de cheltuieli aferentă secţiunii de Dezvoltare, plățile s-au realizat în procent de 82,34%, precizează administrația județeană.

Unde s-au dus banii

Plățile efectuate de Consiliul Județean Sălaj pentru dezvoltare se ridică la 136.576.500 lei, la care se adaugă încă 48.882.290 lei, bani din creditul intern contractat de instituție. Din aceștia, 4.829.950 lei au fost direcționați pentru Extindere, modernizare și dotare UPU SMURD la Spitalul Județean de Urgență Zalău.
Alți 10.500.000 lei s-au alocat pentru Reabilitare și modernizare drum județean DJ 108D: Crișeni (DN1H)
Cehu Silvaniei-(DJ 196).
Pentru Reabilitare și modernizare drum județean DJ 108A: limită Județ Cluj- Bogdana s-au alocat 500.000 lei.
Suma de 16.222.400 a fost direcționată pentru Reabilitare drum județean DJ 191C: Nușfalău-Crasna-Zalău-Creaca.
Pentru Reabilitare și modernizare drum județean DJ 191D: Valcău de Jos – Fizeș – Sâg – Tusa – limită județ Cluj s-au plătit 2.542.510 lei.
Alți 14.149.810 lei au fost folosiți pentru Reabilitare și modernizare drum județean DJ 109E: limită județ Cluj – Fodora – Rus – Buzaș – Lozna – DN 1H (pod Ciocmani).
Pentru Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul – Reabilitare drum județean DJ 108D: Cehu Silvaniei – limită județ Maramureș s-au cheltuit 137.620 lei.

Potrivit administrației sălăjene, la data de 30 septembrie 2023 nu sunt înregistrate plăți restante la nivelul
Consiliului Județean.