Direcția Regională de Drumuri si Poduri Cluj a anunțat restricții de circulație pe Autostrada Sebeș – Turda (A10).
Restricțiile sunt valabile până în data de 11 noiembrie pe A10, km 46+023 – km 46+186, calea 1 și calea 2.
Aceste limitări sunt necesare în vederea efectuării unor lucrări de reparații la rosturile de dilatatie ale podului.
Circulația se desfășoară pe banda II, cu restricții de viteză.
Până vineri, 21 octombrie, inclusiv, sunt valabile și restricțiile de circulație pe A10, calea 2, sensul Turda-Sebeș. Traficul este închis pe sectorul cuprins între km 43+900 – km 39+360, calea 2, fiind deviat pe calea 1, circulația desfășurându-se în ambele sensuri, pe câte o bandă de circulație.
Se efectuează teste statice și dinamice la podul de peste râul Mureș, de la km 40+200.