Astăzi, în calendarul ortodox și greco-catolic este amintit Iacob al lui Alfeu, rudenia Domnului. Este numit astfel deoarece el fost văr cu Iisus Christos, fiu al lui Alfeu şi al unei anume Maria, prezentă la picioarele crucii în timpul răstignirii. Mai este numit și Iacob cel Mic deoarece era mai mic de statură în raport cu celălalt apostol, fratele apostolului Ioan, care purta același nume.

Numele său este menționat în Evanghelii fiind martor al propovăduirii și faptelor minunate ale Mântuitorului, al răstignirii, morții și Învierii Sale. Iacob a participat la alegerea lui Matia în locul lui Iuda Iscarioteanul și a fost împreună cu ceilalți apostoli în ziua Cinzecimii.

El a răspândit Cuvântul Evangheliei în sudul Palestinei şi în Egipt. Urmare a lucrării sale, mulţi păgâni au crezut în Christos, au fost construite biserici şi au fost hirotoniţi preoţi şi episcopi. Iacob era preocupat de armonie și bună înțelegere în comunitățile mixte formate din creștini proveniți din iudaism cât și din păgânism, recomandând atitudinile practice menite să evite certurile inutile.

Conform tradiției, Iacob și-a încheiat lucrarea apostolică în orașul egiptean Ostrachina, unde a fost crucificat de păgâni.

Numele lui Iacob este dat unei scrisori apostolice, care are un stil sapienţial, adresată tuturor creştinilor. În scrisoare, Iacob vorbește despre înţelepciunea autentică, cea care vine de la Dumnezeu, sigura capabilă să discearnă binele de rău: “Ea este, înainte de toate, curată, apoi paşnică, blândă, docilă, plină de milă şi de roade bune, fără discriminare şi fără ipocrizie. Rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace” (Iac 3,17-18).

Astăzi, pe scena lumii, acolo unde discernământul cel bun este pe cale de dispariție, sentințele morale și orientările sănătoase și trainice lăsate de Iacob sunt stâlpi de lumină pentru cei confuzi și guri de oxigen pentru cei descumpăniți. Principiile divine lăsate de Dumnezeu ne cheamă mereu și ne însoțesc prin toate rătăcirile, reamintindu-ne originile și firescul.