Peste 260 de elevi care absentau de la cursuri au fost depistați de polițiști și jandarmi. Mulți dintre ei, în baruri, pe terase sau în sălile de jocuri de noroc

 

Peste 140 de polițiști și jandarmi sălăjeni au efectuat controale la 84 de instituții de învățământ și la 202 localuri de alimentație publică și săli de jocuri de noroc din zona adiacentă unităților de învățământ de pe raza municipiului Zalău și a întregului județ.

Acțiunile au avut ca scop prevenirea absenteismului și a abandonului școlar, a consumului de tutun și băuturi alcoolice, a traficului și consumului de substanțe interzise, în rândul elevilor, în vederea creșterii gradului de siguranță al elevilor și al personalului didactic, atât în incinta unităților de învățământ cât și în zonele adiacente acestora.

În cadul acțiunii, au fost depistați 264 de elevi care absentau de la cursuri, polițiștii și jandarmii au legitimat 406 persoane, iar pentru neregulile constatate au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 2.665 de lei.

Totodată, într-un local de jocuri de noroc, jandarmii sălăjeni au identificat și legitimat un minor, notificând, ulterior, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în vederea luării măsurilor legale față de operatorul economic.

Polițiștii și jandarmii sălăjeni spun că vor desfășura astfel de activități pe întreaga perioadă a anului școlar, în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial, inclusiv pentru reducerea violenței fizice și psihologice, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora.