• Imn la înălțime – EVEREST DREAM – GUINNESS CONCERT PIANO SHOW, Zalău,18 octombrie, de la ora 19.00

 

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj invită iubitorii muzicii la un concert-show de pian, care va avea loc în Sala Porolissum, miercuri, 18 octombrie, conceput și organizat de pianistul orădean Thurzo Zoltan.

Artistul este deținător a două titluri mondiale „Guinness World Records”, iar evenimentul va fi unul dintre cele mai remarcabile evenimente ale acestui an în Zalău.

„Concertul din 18 octombrie, care va avea loc începând cu ora 19.00, va fi un spectacol extraordinar, pentru care m-am pregătit mult. Îmi place să ies din tiparurile muzicale, deoarece acolo găsești trăiri noi și marcante cu intensități noi pozitive. Eu, fiind, în principiu, un pianist de muzică clasică, de data aceasta, voi depăși barierele stilului meu „de a fi”, și voi face crossovere în  mai multe stiluri muzicale, unde pianul va răsuna pe plan classic, dar și în stiluri moderne, cum ar fi jazz, café concert sau melodii celebre de muzică ușoară. Concertul va fi susținut într-o atmosferă atipică, cu show de lumini, piese interpretate și improvizate live, atât în întuneric, în iluminare specială, la lumina lumânărilor, cât și în plină lumină a sălii Porolissum. Vom explora împreună cu publicul multe stări și stiluri muzicale, sugerând intensitatea trăirilor provocate de muzică sau, din contră, sobrietatea și intimitatea altor momente. Doresc să realizez evenimente menite să unească oamenii, indiferent de etnie, prin limbajul universal al muzicii”, a declarat pianistul recorder orădean.

Concertul din 18 octombrie va avea în program lucrări de: Anton Pan, George Enescu, Fr. Chopin, Franz Liszt, J.S.Bach, Hans Zimmer, Jule Styne, S.Rachmaninov, Ella Fitzgerald, Louis Armstrong, Frank Sinatra, Zoltán Kodály, Vasily Prisovsky, George Gershwin, Serge Bortkiewicz, Fabrizio Calligairs, Leslie Bricusse, Keith Jarrett, John Lennon, Paul McCartney, Joseph Kosma, Henri Mancini, Frank Sinatra, Ella Fitzgerald, Dooley Wilson, și jazz standards.

Biletele pot fi achiziționate la caseria Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj de luni până vineri, în limita programului de lucru. Prețul unui bilet este de 20 lei, iar pentru elevi, 5 lei.