Cea de a V-a editie a Galei Presei Salajene desfasurata vineri seara in sala „Poroli-ssum” a Consiliului Judetean a avut o nota de obiectivism in ceea ce priveste aprecierea valorilor si in modul de decernare a diplomelor si premiilor. Daniel Sauca, presedintele Asociatiei Jurnalistilor din Salaj, asociatie sub patronajul careia s-a desfasurat evenimentul, a fost pus la incurcatura atunci cand s-a aflat in ingrata postura de a acorda diplomele, in special cand a fost vorba de confrati si nu de institutii. Din zecile de ziaristi ai Salajului nu-i usor sa alegi spuma. Si totusi, in buna parte, Daniel Sauca a reusit. A reusit cat de cat sa desparta apele de uscat, oile de capre, ziaristii talentati de cei de du-zina. Multe institutii insa, asa ca sa se afle in treaba, au decernat diplome pe banda rulanta la toata presa scrisa si vorbita din Salaj. Sa se puna si ele bine cu ziaristii indife-rent ca lucreaza la o fituica cu un tiraj de o suta de exemplare sau la un ziar cu tiraj de mii de exemplare. La… antipod s-a aflat prefectul Vegh Alex-andru, care cu sinceritate a acordat singura diploma de excelenta oferita unui ziarist salajean. Acesta a fost Paul Gorgan, de la Graiul Salajului, premiat pentru anchetele jurnalistice care au dus la descoperirea unor ilegalitati la varful administratiei locale…
Gala Presei Salajene – a V-a editie
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...