Un număr de 65 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate, în România, până în 28 septembrie, iar opt dintre pacienţii infectaţi au murit, potrivit datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (6 iunie) până în 28 septembrie s-au înregistrat 65 de cazuri, dintre care 63 de cazuri confirmate şi 2 cazuri probabile de infecţie cu virusul West Nile.

Dintre acestea, opt persoane au decedat.

Cazurile s-au înregistrat la următoarele grupe de vârstă: 10-19 ani (un caz), 20-29 de ani (2), 40-49 de ani (2), 50-59 de ani (11), 60-69 de ani (21), 70-79 de ani (18), alte zece cazuri fiind la persoane cu vârsta peste 80 de ani.

Dintre cele 65 de cazuri, 35 au fost la bărbaţi.

Distribuţia pe judeţe a cazurilor (în funcţie de unitatea teritoriala de expunere) este: Bacău (1), Bihor (2), Botoşani (2), Brăila (7), Buzău (1), Dolj (6), Galaţi (6), Ialomiţa (2), Iaşi (5), Ilfov (3), Neamţ (1), Olt (3), Prahova (1), Satu Mare (6), Sibiu (1), Suceava (1), Tulcea (3), Vaslui (3) şi municipiul Bucureşti (9).

Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut dublă expunere, atât în Municipiul Bucureşti cât şi în judeţul Tulcea (debut în S 31) şi a fost atribuit jud. Tulcea.

Cele opt decese au fost înregistrate în judeţele Bihor (1), Brăila (1), Ilfov (2), Dolj (1), Prahova (1), Satu Mare (1), Sibiu (1).

Sursa ziare.com