Femeia, medic primar în specialitatea anatomie patologică, fost manager al unității medicale, a primit închisoare cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu, după un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii.

Încă un medic din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău a ajuns pe mâinile procurorilor. De această dată este vorba despre o femeie, medic primar în specialitatea anatomie patologică, care a ocupat în trecut și funcțiile de manager și director medical al unității medicale. Potrivit procurorilor, medicul a săvârșit infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu.

Concret, folosea materialele și aparatura spitalului pentru a efectua analize pentru diferite cabinete medicale din oraș, servicii pentru care a fost recompensată financiar cu aproape 46 de mii de lei. De altfel, prin faptele sale, a adus spitalului un prejudiciu de 127.960 de lei.

În perioada 2019-2022, spun procurorii, în calitate de medic șef serviciu în cadrul Spitalului Județean Sălaj, inculpata NLM a prelucrat 3.199 de teste Babeș Pananicolau, preluate de la medici ginecologi, fără ca aceste teste să fi fost solicitate prin policlinica spitalului, fără să existe bilete de trimitere ori dovada calității de asigurat și fără ca aceste teste să fie decontate de CAS. Astfel, a cauzat spitalului un prejudiciu de 127.960 de lei.

În schimbul acestor servicii, femeia a primit 45.929 lei.

Medicul NLM a încheiat, în 13 septembrie, un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, acord care a fost înaintat Tribunalului Sălaj, instanța competentă să judece cazul în prima înstanță.

Doctorița, care s-a pensionat de la Spitalul Județean în luna ianuarie a acestui an, a primit o pedeapsă de 2 ani și 3 luni pentru luare de mită în formă continuată, respectiv 2 ani și 3 luni pentru abuz de serviciu asimilat infracțiunilor de corupție.

Prin același acord, s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare prin contopirea pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare cu un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, iar pentru că și-a recunoscut fapta și a semnat acordul de recunoaștere a vinovăției a primit condamnare cu suspendare.

Sesizarea cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de 14 septembrie, a primit ca termen de judecată data de 18 octombrie 2023. Potrivit informațiilor publice de pe portalul instanței de judecată, Neaga Liliana Maria figurează ca inculpat, iar Spitalul Județean de Urgență Zalău ca parte vătămată.

Redăm, integral, comunicatul propcurorilor sălăjeni:

“La data de 13 septembrie, în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj (…) între procuror și inculpata N.L.M. s-a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției având ca obiect stabilirea unei pedepse de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, (453 acte materiale) și a unei pedepse de 2 ani și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (3.199 acte materiale).

Prin același acord s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare prin contopirea pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare cu un spor de o treime din cealaltă pedeapsă (…). S-a mai stabilit aplicarea unei pedepse complementare, constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani dar și interzicerea acestor drepturi ca pedeapsă accesorie.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, soluția la care s-a ajuns prin acordul de recunoaștere a vinovăției a fost suspendarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

Totodată, s-a stabilit că inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile.

Din probatoriul administrat în cauza a rezultat faptul că în perioada 2019 – 2022, inculpata N.L.M. în calitate de medic șef serviciu în cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, a prelucrat un număr de 3199 lame cu frotiuri citologice teste Babeș Papanicolau, preluate de la medici ginecologi care au prelevat probele de la paciente, fără ca aceste teste să fi fost solicitate prin policlinica spitalului, fărăr a exista bilete de trimitere sau dovada calității de asigurat și fără ca aceste servicii medicale să fi fost decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Testele au fost efectuate cu încalcarea legislației primare (Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății) cu consecința cauzării unui prejudiciu în cuantum de 127.960 lei în dauna Spitalului Județean de Urgență Zalău.

De asemenea, s-a reținut în sarcina inculpatei faptul că, în schimbul acestor servicii, a primit în intervalul de referință diverse sume de bani, pentru a-și îndeplini în mod defectuos atribuțiunile de serviciu, cuantumul total al sumei încasate fiind de 45.929 lei.

Soluția agreată în cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției, constand în aplicarea unei pedepse rezultante de 3 ani închisoare cu suspendarea ¼ executării pedepsei sub supraveghere, a fost justificată de atitudinea de recunoaștere a inculpatei, recuperarea în integralitate a prejudiciului cauzat Spitalului Județean de Urgență Zalău în cuantum de 127.960 lei, dar și de împrejurarea că suma încasată pentru îndeplinirea în mod contrar a atribuțiunilor de serviciu în cuantum de 45.929 lei a fost depusă de inculpată într-un cont bancar și a fost indisponibilizată prin aplicarea de către procuror a sechestrului în vederea confiscării speciale.

Dosarul împreuna cu acordul de recunoaștere a vinovăției a fost înaintat Tribunalului Sălaj, competent material și teritorial să judece cauza în prima instanță.

Precizăm faptul că punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, precizează procurorii sălăjeni.