Numărul de salariaţi la stat va fi redus la 1,1 milioane pană la sfarşitul lui 2012, spune preşedintele Traian Băsescu.
El a arătat că, de la 1 ianuarie 2010 pană in octombrie 2011, numărul de bugetari s-a redus cu 180.000, cu o medie de 5.000 de bugetari pe lună.”Este un proces care continuă, şi aş spune continuă destul de echilibrat, cu creşterea numărului de locuri de muncă in activităţile economice directe, locuri de muncă generate de industrie, servicii şi investiţiile bugetului de stat”, a spus Traian Băsescu.
Şeful statului a precizat că Romania şi-a văzut costurile uriaşe de funcţionare a statului odată cu declanşarea crizei economice, in condiţiile in care niciun politician roman nu a fost conştient de reformarea statului pană la izbucnirea crizei. Tot cu această ocazie s-au vazut, in opinia presedintelui, costurile uriaşe cu programele de protecţie socială, costuri disproporţionate in raport cu veniturile bugetului de stat.