USR Sălaj susține că cetățenii orașului Jibou nu beneficiază de un iluminat public pe măsura taxelor pe care le plătesc la bugetul local. Potrivit reprezentanților formațiunii politice, zone întregi din oraș sunt neluminate în timpul nopții de aproximativ două săptămâni.

“Primăria Orașului Jibou are obligația de a respecta toți cetățenii care plătesc taxe și impozite și de a le asigura, printre altele, și iluminatul public pe timp de noapte! Solicităm public rezolvarea de urgență a acestei situații astfel încât, în orașul Jibou, să nu existe cetățeni de rangul I și cetățeni de rangul II”, susține, într-o postare în mediul online, USR Sălaj.

“Mai precis, pe Strada Tudor Vladimirescu din dreptul sensului giratoriu până la intersecția cu Strada Stejarului, locuitorii sunt ținuți în beznă de autoritățile publice locale. Cetățenii Orașului Jibou au sesizat această problemă atât către consilierul local Pop Cornel Eugen cât și către consilierul județean Ardelean Cosmin-Vasile. În acest sens, Pop Cornel Eugen a solicitat remedierea problemei în cadrul ședinței Consiliului Local de miercuri, 29 august, fiind asigurat de către autorități că zonele în cauză vor fi luminate în următoarea noapte. Au trecut 4 zile, iar Primăria Jibou este lipsită de reacție la starea jalnică cu care se confruntă cetățenii”, acuză USR Sălaj.

„Îmi doresc ca toți cetățenii să fie respectați și să aibă parte de tratament egal din partea Primăriei Orașului Jibou. În calitate de consilier local, am sesizat permanent problemele cu care se confruntă cetățenii din comunitatea pe care o reprezint. Din păcate, ca și în cazul de față, autoritățile nu sunt tocmai receptive și pare că au propria agendă, care nu are neapărat legătură cu interesul cetățeanului”, spune consilierulllocal USR Cornel Eugen Pop.

“Este pur și simplu inadmisibil ca în anul 2023 o parte din cetățenii orașului Jibou să nu beneficieaze de iluminat public o perioadă atât de lungă de timp. Autoritățile publice locale trebuie să remedieze de urgență această problemă”, a adăugat și consilierul județean USR Cosmin Vasile Ardelean.