Calendarul ortodox și greco-catolic îl cinstește astăzi pe Sfântul Eutihie.
Eutihie s-a născut în Frigia, din părinți creștini. Potrivit Sfinților Părinți, pe când Eutihie era copil și se juca cu alții de vârsta lui, jocul lor a fost acela de a scrie fiecare pe un zid numele lui, iar alături ceea ce vor fi ei în viață. Cand a venit rândul lui, Eutihie a scris: “Eutihie – Patriarh”!
La 30 de ani, Eutihie a fost ales stareț al unei mănăstiri din Amasia. La vârsta de patruzeci de ani a fost trimis de Mitropolitul Amasiei ca delegat al său la al V lea sinod ecumenic, ținut în Constantinopol în anul 553.Când s-a adus în dezbaterea Sinodului dacă ereticii puteau fi dați anatemei după moartea lor, Eutihie a arătat că da, acest lucru se poate, în baza cuvintelor dumnezeiești de la Cartea a Treia a Regilor. Cu prilejul acelui sinod, împăratul Iustinian și Patriarhul Mina l-au îndrăgit mult pe Eutihie. Patriarhul Mina l-a rugat pe împărat ca Eutihie să ocupe scaunul patriarhal după moartea sa. Acest lucru se va întâmpla, Sfântul Eutihie păstorind Biserica lui Hristos în pace timp de doisprezece ani.
După acești ani, împăratul Iustinian a căzut în erezia monofizită. Patriarhul Eutihie, pentru că s-a împotrivit ereziei, a fost exilat la mănastirea lui cea dintâi. Acolo, Patriarhul Eutihie a rămas timp de alți doisprezece ani și opt luni.
El s-a arătat a fi făcator de minuni, căci îi vindeca pe oameni de felurite boli doar cu rugăciunea și prin ungerea cu untdelemn sfințit. După moartea împăratului Iustinian, a fost împărat Iustin. Acesta l-a rechemat pe Eutihie în scaunul patriarhal de la Constantinopol, în care Sfântul a rămas până la moartea lui. Sfântul Patriarh Eutihie a trecut la cele veșnice în anul 582.
Sursa: crestinortodox.ro