Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, a efectuat, marţi, alături de primarul comunei Meseşenii de Jos, Alexandru Bogdan Bercean, o vizită de lucru în zonele în care se efectuează lucrările de înregistrare sistematică gratuită a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), finanţat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
“Programul de cadastrare gratuită, cu sprijinul fondurilor europene, este o oportunitate ce nu trebuie ratată. Pentru reuşita acestui program este însă necesar sprijinul populaţiei, în identificarea terenurilor, dar şi implicarea administraţiilor locale şi a firmelor ce realizează măsurători, prin alocarea unui număr corespunzător de specialişti care să efectueze aceste măsurători”, a spus prefectul Dari Toma.
Proiectul care prevede întabularea gratuită a terenurilor se implementează la nivelul a 21 de unităţi teritoriale administrative (UAT-uri) din judeţ și e finanţat prin intermediul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.
De altfel, în urmă cu aproximativ o lună, prefectul a convocat toate părțile implicate în această activitate, discuţiile axându-se în principal pe problemele întâmpinate în cadastrarea imobilelor, una dintre aceste probleme fiind comunicarea uneori deficitară între administraţiile locale şi prestatori.
Dari Toma a cerut implicare atât din partea primăriilor, cât şi din partea topografilor.