Agentii economici selecteaza sporurile dupa bunul plac
Contractele colective de munca se inregistreaza la Directia de Munca si Protectie Sociala. Acestea sunt verificate in privinta respectarii drepturilor salariatilor. Potrivit Elisabetei Matolcsi, directorul institutiei, in acest an au fost verificate si inregistrate 17 contracte colective de munca si 13 acte aditionale de modificare sau prelungire. S-a constatat ca nu toti agentii economici acorda salariatilor cel putin drepturile minime prevazute in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel National valabil pe anii 2007-2010, drepturi de la care sa inceapa negocierea contractelor. Majoritatea agentilor economici acorda salariul minim pe economie si nu acorda toate sporurile prevazute la salariul de baza, precum sporul pentru vechime in munca, sporul pentru conditii nocive de munca, pentru conditii deosebite. Acestia trebuie sa indeplineasca dispozitiile date de DMPS.
Cele mai intalnite sporuri acordate de angajatori sunt cele pentru munca suplimentara si pentru munca de noapte, iar printre facilitatile acordate se numara tichetele de masa, primele de sarbatori, de vacanta si indemnizatiile de deces.
Directorul DMPS Salaj a precizat ca cele mai mari salarii s-au inregistrat in domeniul metalurgiei feroase, nerefoase, produse refractare, energie electrica, termica, petrol si gaze, dar si in ramura chimiei si petrochimiei. Pe de alta parte, cele mai mici salarii sunt acordate in industria textila, alimentara si industria lemnului.
Toti agentii economici care au peste 21 de salariati au obligatia sa incheie un contract colectiv de munca, iar in fiecare an trebuie sa efectueze negocieri. In 2007 au fost inregistrate 160 de contracte colective noi (incheiate in urma renegocierilor), in 2008 – 140, iar acum doar 17.