Ca urmare a şedinţei Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) care s-a desfășurat, joi, la Șimleu Silvaniei, prefectul judeţului, Dari Toma, a convocat, vineri, o întâlnire cu reprezentanţii structurilor judeţene ale Ministerului Afacerilor Interne, ai instituţiilor publice deconcentrate din Sălaj şi ai administraţiei locale din Şimleu Silvaniei.
În cadrul întâlnirii s-au discutat măsurile legale ce trebuie întreprinse de către autorităţile statului pentru a evita producerea unor situaţii precum conflictul stradal iscat între mai multe persoane, pe o stradă din Şimleu Silvaniei, la începutul lunii august.
În acest context, prefectul Dari Toma a solicitat celor prezenţi realizarea, în cel mai scurt timp, a unui plan care să includă măsuri concrete, care să aibă ca efect respectarea legii şi a normelor de convieţuire paşnică de către toţi cetăţenii.
“Indiferent de etnie, e nevoie să înţelegem că democraţia este guvernată de legi, care trebuie respectate de către toţi cetăţenii, pentru binele general au unei comunităţi. Autorităţile statului sunt primele chemate în aplicarea şi respectarea legii”, spune prefectul Dari Toma.
Joi, ATOP s-a întrunit în ședință la Șimleu Silvaniei, după ce, în 6 august, în orașul de sub Măgură a avut loc o bătaie în plină stradă, între mai mulți cetățeni de etnie romă. Scandalul a paralizat temporar traficul rutier și a creat neliniște în rândul cetățenilor.