De multi ani incoace, si nu tare de multi am simtit, ca sensibilitatea personala, adica modul in care ne lasam umpluti de informatiile din jur, si mai ales modul in care rezonam la acestea, pot constitui un handicap, o vulnerabilitate majora de care profita cei tot mai multi care sunt…altfel. Am avut in repetate randuri sansa sa fiu cu oameni cu care ma simt extrem de compatibil, cu care stiu ca impartasesc aceleasi valori. Am vorbit despre lumea cea mare si viata, despre trecut si prezent, despre ce poate urma, despre ce s-ar putea face, despre ce am putea face. Am ajuns fiecare, pe calea gandirii proprii, la concluzia ca in momentul de rascruce solutia este cea a intoarcerii la matca, pentru a consolida fundamentele, oricare ar fi acestea. Nu pot accepta insa ca “descurcaretii” vor fi modelele pentru cei care pasesc in viata reala, nu pot accepta ca suntem singura natie de pe globul acesta albastru care are cuvantul prostime in vocabular, un stigmat intraductibil, descalificant atat pentru cei ce il folosesc cu tot dispretul de care sunt capabili, cat si pentru cei carora le este adresat. Avem o memorie colectiva tot mai rarefiata, pe cale de disparitie, inlocuita de mondenitati lipsite de substanta, de false valori oportuniste care propovaduiesc retete ale unui succes gaunos, ce indeamna la orice sacrificii pe altarul atotputernicului Ban. Daca nu ne vom ingriji radacinile, plivind buruienile din jur si udandu-le mereu pentru a le tine vii si puternice, prima rafala de vant ne va arunca, lipsiti de seva, spre neant, adica spre pierderea identitatii personale si de grup. Ce este, asadar, matca? Familia mea, nemul meu, satul meu, tara mea…Toate trebuie sa fie curate si puternice, nemuritoare prin noi si prin urmasii nostri.

Post Views: 109