La Casa Județeană de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) au ajuns încă 142 bilete de tratament, destinate pensionarilor și asiguraților. Sunt locuri disponibile la 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Moneasa, Mangalia, Neptun, Ocna Șugatag, Saturn, Slănic Moldova, Sovata, Turda, Tușnad și Tășnad, cu începere din 26-28 august.

Biletele se pot ridica până în data de 15 august, între orele 8.00 -14.00, iar vineri între orele 8.00-13.00.

Redistribuirea biletelor de tratament alocate şi neridicate de către persoanele care au fost în repartiție, funcție de punctajul obținut în urma depunerii cererii, se face în perioada 16-25 august.

Biletele de tratament se eliberează titularului sau unei alte persoane împuternicite, prin procură autentificată.

La eliberarea biletelor de tratament, beneficiarii vor prezenta actul de identitate în original, cuponul pentru plata pensiei aferent lunii iulie 2023 (copie și original)/adeverința eliberată de către angajator cu câștigul brut aferent lunii anterioare eliberării biletului, precum și biletul de trimitere formular cu regim special eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate (copie și original). Pe biletul de trimitere, de la medicul de familie sau medicul de specialitate, este necesar să fie specificată stațiunea în care se recomandă tratament balnear.

Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile și include cazarea cu trei mese pe zi și tratamentul pentru 12 zile.

Până în prezent, pentru acest an, la Casa Județeană de Pensii Sălaj au fost depuse 2.842 cereri privind acordarea de bilete de tratament.

Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numerele de telefon 0260/622.990 – 0799/902699.