Ioana Deac
Ziua bună, dragi cititori!
Într-o zi un tânăr veni la un pustnic înțelept și-i povesti că este decepționat de Biserică și acum căuta o comunitate perfectă de credincioși. Atunci pustnicul îl conduse pe tânăr la zidul micii sale capele și-l întrebă: ”Spune-mi, ce vezi?” ”Diferite buruieni și mușchi de pământ”, răspunse tânărul. ”Și totuși Dumnezeu locuiește în această casă aparent neîngrijită”, spuse pustnicul. ”La fel se întâmplă și cu Biserica. Nu poate fi curată și perfectă, pentru că e formată din oameni. Și tu ești om, și îți spun: chiar dacă vei găsi o Biserica perfectă, în momentul în care vei intra în ea nu va mai fi perfectă.”
”Ne înșelăm adesea, crezând că ne înțelegem abisurile: prizonieri ai propriilor prăbușiri, ne cufundăm în ele fără lumină și, întorcandu-ne, le numim adevărurile noastre.”(Nicolae Turcan)
Dragilor, noi, oamenii, suntem prin natura noastră sortiți eșecului, însă fundamentul Bisericii rămâne sacru și permanent. Să nu facem confuzia între omul imperfect și adevărurile de credință care sunt depline. Doar experiența harului ne poate descoperi autenticitatea Bisericii, care, altfel, ar părea lipsită de sublim și desuetă. Faptele noastre reprobabile, credința noastra puțină și îndoielnică și orgoliul nostru de ființe inteligente sunt motivele pentru care nu-L aflăm pe Dumnezeu în Biserică.
Vă invit la o reflecție!
Redacția
