Fiul soţilor Iosif de Liguori şi Ana Cavalieri, din oraşul Neapole, Alfons de Liguori s-a născut la 27 septembrie 1696; mai târziu, pentru a-şi aminti fără încetare de Preacurata Fecioară Maria, a adăugat la numele de botez şi pe acela de Maria, şi acum este cunoscut sub numele de Alfons Maria de Liguori. De mic s-a dovedit un «copil minune», pentru uşurinţa uimitoare cu care învăţa diferite limbi, cunoştinţe ştiinţifice, deprinderi artistice; a dovedit înclinaţii deosebite şi pentru muzică. La vîrsta de 16 ani era „doctor în dreptul civil şi bisericesc; în scurt timp a devenit cel mai căutat şi temut avocat din ţinutul Neapolului. Datorită calităţilor sale excepţionale şi a situaţiei tatălui său, căpitan pe galerele regale, Alfons visa un viitor extraordinar. Intervine însă neprevăzutul.

În anul 1723 primeşte să apere într-un proces pe Ducele de Gravina împotriva Principelui de Toscana. După o pledoarie zdrobitoare, se descoperă alte documente care dovedesc că adevărul era altul. Alfons se prăbuşeşte; era hotărît ca niciodată să nu-şi păteze sufletul cu minciuna şi nedreptatea. Acum se consideră vinovat, deşi el fusese de bună credinţă, şi hotărăşte să renunţe la această activitate. La 21 decembrie 1726 a fost sfinţit preot. Spre surprinderea tuturor, tânărul şi foarte eruditul preot, în loc să umble după un scaun prin cancelariile bisericeşti ori o catedră la institutele religioase, timp de şase ani, prin arşiţa verii ori ploile pătrunzătoare de iarnă, el aleargă după săracii şi pungaşii din periferiile supraîncărcate ale Neapolului, ori după «mojicii» de pe ogoarele de la marginea oraşului, pentru toţi găsind cuvîntul potrivit, simplu şi cald, care le schimbă viaţa. Atraşi de exemplul său înflăcărat, câţiva preoţi şi laici s-au oferit să împartă cu el munca şi sacrificiile şi împreună se constituie în congregaţia Preasfântului Răscumpărător; ei sunt cunoscuţi sub numele de «Redemptorişti».

Sfântul Alfons, împreună cu tovarăşii săi şi-au făcut un program de lucru şi cu aprobarea episcopilor locali au colindat tot regatul Neapolului. Strălucitul avocat de altă dată a făcut jurământ de a nu pierde fără folos o clipă; economisirea cu zgârcenie a timpului i-a dat posibilitatea să scrie multe cărţi şi broşuri, cuprinzând îndrumări de viaţă creştină, lămuriri cu privire la probleme discutate din învăţătura şi istoria Bisericii, poezii şi cîntări religioase. Multe dintre aceste lucrări oferă şi astăzi o hrană aleasă sufletelor dornice de o adevărată trăire creştină. Unul din principiile de bază ale activităţii Sfîntului Alfons a fost că pentru dezvoltarea vieţii creştine a credincioşilor, spovedania are o însemnătate tot atât de mare cât şi amvonul şi predica și că numai o spovedanie bună şi harul dezlegării aduc o schimbare autentică a vieţii.

Sfântul Alfons Maria de Liguori ne invită să recunoaştem că adevărata agerime, nesupusă declinului bătrâneţilor, izvorăşte din dragostea sinceră faţă de Dumnezeu, după cuvântul Apostolului loan: «Lumea şi pofta ei trece, pe când cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veci» (1 loan 2, 17).

Sursa: “Vieţile sfinţilor”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Post Views: 111