Consilierii județeni au aprobat, în ședința de la finele săptămânii trecute, suplimentarea bugetului alocat programului de finanțare privind “Protecția monumentelor istorice, de pe raza administrativ – teritorială a județului Sălaj, aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat”, de la 600.000 de lei, cât s-a acordat inițial, la 1.135.714 lei. Din această sumă, 30% sunt bani destinați soluționării situațiilor de urgență.
Decizia a fost luată în condițiile în care, în sesiunea din acest an, toate cele 14 cereri de finanțare depuse au fost declarate eligibile, numărul fiind semnificativ mai mare decât în anii precedenți, precum și pe fondul creșterii prețurilor la materialele de construcții și manoperă din ultimul an.
Beneficiarii finanțărilor nerambursabile asigurate în 2023 de la bugetul județului sunt Protopopiatul Ortodox Român Zalău, Mănăstirea Sfânta Treime Bic, Parohia Ortodoxă Română Creaca, Parohia Ortodoxă Păușa, Parohia Reformată Coșeiu, Parohia Ortodoxă Derșida, Parohia Ortodoxă Biușa-Filia Ulciug, Parohia Reformată Nușfalău, Parohia Ortodoxă Dobrin, Parohia Ortodoxă Răstolțu Deșert, Parohia Ortodoxă Domnin, Parohia Ortodoxă Inău, Parohia Reformată Sălățig și Parohia Unită cu Roma Greco-Catolică Bocșița.
Programul derulat de administrația județeană își propune punerea în siguranță și scoaterea imediată din pericol a monumentelor istorice, reabilitarea structurală și funcțională a acestora, îmbunătățirea și punerea în valoare a componentelor structurale, arhitecturale, artistice și arheologice, precum și integrarea ori reintegrarea lor în circuitul socio-economic și cultural-turistic al monumentelor istorice.