Diana și Dacian Vaida sunt doi frați din Bobota inteligenți și frumoși, cu o energie debordantă care-i inspiră pe toți cei din jurul lor și care au obținut cele mai bune rezultate din Sălaj la examenul de Titularizare, respectiv Evaluare națională.
Diana a obținut cea mai mare notă din rândul profesorilor la examenul de Titularizare din acest an, 9,75, iar Dacian a fost singurul elev absolvent al unei școli gimnaziale din mediul rural cu 10 curat la Evaluarea națională.
Ambii frați au demonstrat tuturor că, fără a fi împinși de la spate de părinți și fără resurse financiare uriașe, însă prin mult studiu și pasiune pentru ceea ce își doresc, pot obține rezultate. Ambii copii sunt mândria întregii familii și pe bună dreptate.
Diana, la doar 23 de ani, este deja de un an profesor de Istorie, după ce a absolvit cu 10 Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul UBB Cluj, iar anul acesta a obținut cu nota maximă și un master în specialitate. A avut șansa să predea la Colegiul Național ”Silvania” din Zalău încă din primul an al carierei sale didactice unde a avut elevi olimpici la Istorie, atât la faza județeană, cât și la etapa națională. De altfel, la etapa națională, Diana Vaida a fost profesorul care a însoțit lotul elevilor sălăjeni calificați la disciplina Istorie.
”Consider că perseverenţa, munca depusă şi pasiunea pentru materia predată constituie cele trei elemente-cheie, care m-au ajutat să obţin cea mai mare notă la disciplina Istorie în cadrul examenului de Titularizare. E o plăcere deosebită să fiu în mijlocul elevilor şi să împărtăşesc din experienţa mea cu ei. De asemenea, fiecare zâmbet şi fiecare întrebare care vine din partea lor reprezintă pentru mine, o recompensă a muncii depuse oră de oră. Sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au susţinut în această perioadă, în special părinţilor şi colegilor mei”, spune tânăra profesoară de Istorie, Diana Maria Vaida.
Dacian Vaida, mezinul familiei, a fost printre cei șapte elevi de 10 la Evaluarea națională, asta după ce și-a demonstrat capacitățile și la Olimpiada satelor unde s-a clasat printre primii trei matemacieni de clasa a VIII-a din Transilvania.
Ambii copii ai familiei Vaida au urmat cursurile gimnaziale la ”Gheorghe Șincai” din Bobota. Diana a absolvit profilul Filologie la CNS Zalău, liceu pe care l-a ales acum și Dacian.
Cum Diana a ales să performeze la Istorie, materie pentru care a prins drag și pasiune fiind inspirată de profesoara sa din liceu, actualul inspector școlar general adjunct Corina Forț, probabil și Dacian ne va surprinde în următorii patru ani cu performanțe remarcabile la Matematică și Informatică.
Felicitări!
Felicitari Dianei! “Inspirata” de Fort Corina!?? Mai, mai, aceasta Corina Fort, orice face numai sa apara in poze, sa se mai laude putin. Saracii de noi, de ce ducem lipsa!
Mi-ati sters mesajul? Nu va place ca am zis de femeia aia ca-i place sa se pozeze cu orice ocazie chiar daca nu are niciun aport la succesul tinerei profesoare din Bobota.