Calendarele de rit bizantin și latin îl amintesc astăzi pe Sfântul Pantelimon, doctor fără plată.
Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai bisericii. Acest sfânt este adesea numit “doctor fără plată”, aratându-se prin aceasta faptul că el n-a umblat după averi și s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute.
Pantelimon a trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu și era originar din cetatea Nicomidiei. El a văzut lumina zilei în anul 284, dintr-un tată păgân, senator la curtea împăratului, și o mamă creștină. Primul său nume a fost “Pantoleon”, adică “cel în toate puternic ca un leu”. Mama lui Pantoleon, Evula, era o trăitoare profundă a credinței creștine și îi vorbea mereu fiului despre împlinirea sufletului și despre tainele credinței în nemurire.
Însemnările istorice au reţinut că Sfântul Pantelimon a fost martirizat în oraşul Nicomedia, astăzi, oraşul Izmit de pe malul Mării Marmara.
Însuşi numele pe care l-a purtat exprimă specificul vieţii sale. Cuvântul „Pantelimon” este format din cuvinte greceşti: pan (la genitiv, pantos) = tot, total, şi elemon = milos, milostiv; alăturate, pot fi atribuite creştinului care îşi dăruieşte întreaga viaţă facerii de bine sau, după sfatul lui Isus, vinde tot ce are şi dă săracilor. Din forma „Pantelimon” au rezultat foarte multe variante, folosite, mai ales, ca nume de familie: Pande şi altele. Ca nume de botez sunt folosite mai ales: Pantelimon şi Pandele; se întâlnesc şi formele: Panco, Pancu, Tilică.
Acest prenume este de formaţie creştină şi decurge din dorinţa oamenilor credincioşi ca şi numele pe care îl poartă să le amintească una sau alta dintre învăţăturile de temelie ale vieţii creştine; în cazul numelui Pantelimon, ne revine în gând cuvântul: „Fericiţi cei milostivi, căci ei milă vor afla” (Matei 5,5).
Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și vindecător al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin următor lui Hristos.
Sursa: crestinortodox.ro