Citadin face în această perioadă lucrări de modernizare pe strada Armoniei și Aleea Ritmului. Planul include reparații la alei carosabile și pietonale, amenajare parcări, realizarea rețelei de canalizare pluvială, rețea de date (canalizații), amenajarea trotuarelor și înlocuirea rețelei de iluminat public. În perioada următoare, Societatea de Administrare a Domeniului Public va face marcajele în zona parcărilor.

De asemenea, printr-un proiect finanțat din fonduri europene, în această zonă, pe traseul văii va fi amenajată o pistă pentru biciclete. Această investiție va fi implementată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în urma contractului de finanțare semnat cu Ministerul Dezvoltării. Cursurile de apă cuprinse în proiect în vederea amenajării pistelor de biciclete sunt Valea Zalăului (pistă lungă de 1.371 metri), Valea Pietriș (582 metri ) și Valea Sărmaș (pistă de 460 metri).