Rezultatele obținute de cadrele didactice din județul Sălaj, care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – Titularizarea, s-au afișat marți, 18 iulie.
La nivelul județului Sălaj, dintre cei 415 candidați, 2 au avut lucrările anulate în Centrele de Evaluare din țară. Au rămas 413 candidați, din care 186 au obținut note între 7 și 9,90. Nota minimă pentru a promova acest examen și a deveni titular pe post este 7.
Înainte de contestații, rata de promovare, adică procentul notelor peste 7, este 45,03%, față de 45,40% în 2022 și 44,40% în 2021). La nivel național, rata este 48% (față de 48,68% în 2022 și 44,47%, în 2021).
Cea mai mare notă obținută în Sălaj este 9,90, la disciplina educator puericultor. De altfel, suntem singurul județ din zona de Nord-Vest a țării fără notă maximă la acest examen.
Procentul notelor între 5 și 6,99 este de 35,59% (147 candidați), față de 37,46% în 2022 și 35,32% în 2021. La nivel național, procentul este 33,45%, față de 32,91% în 2022.
Procentul notelor sub 5 este de 19,35% (80 candidați), față de 17,12% în 2022 și17,14% în 2021. La nivel național, procentul notelor sub 5 este 18, 55%, față de 18,41% în 2022.
Un dascăl a reușit trista performanță de a primi nota 1.
Pentru comparație, dacă ne luăm după rezultate și rata de promovare, elevii sălăjeni par mai bine pregătiți decât unii dascăli care au încercat să prindă post pe perioadă nedeterminată în învățământ. Dacă la Titularizare au promovat 45% dintre candidați, la Evaluarea Națională rata de promovare a fost de 76,25%, iar la Bacalaureat au obținut medii de trecere 70,7% dintre candidați.
Contestațiile pot fi depuse la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj sau transmise prin mijloace electronice până miercuri, 19 iulie, la ora 12:00.
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 26 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean și pe site-ul http://titularizare.edu.ro.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 la proba scrisă, în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină măcar nota 5.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se va realiza în ședințe publice, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, în zilele de 27 și 28 iulie.