De la inceputul lunii septembrie pana in prezent, au fost confirmate 252 cazuri de rubeola iar 35 sunt in curs de investigare. Cei care s-au imbolnavit sunt elevi si studenti care nu au intrat in Programul National de Imunizari , acesta adresandu-se initial doar fetelor din clasa a VIII-a.
In unele colectivitati exista focare de rubeola (adica o treime din colectivitatea respectiva este bolnava), imbolnavirile fiind usoare si medii.
In Zalau au fost confirmate pana acum 80 de cazuri de imbolnavire, existand suspiciuni de imbolnavire si in alte localitati din judet.
Rubeola este o boala eruptiva iar principalele simptome sunt aparitia unei febre usoare, tuse, faringita , umflarea ganglionilor limfatici , aparitia unor pete roz pe piele si uneori dureri de cap si dureri articulare.
Vaccinarea antirubeolica a inceput in anul scolar 2002/2003, vaccinul fiind administrat doar fetelor din clasa a VIII-a. Ultima generatie a fost imunizata in anul scolar 2007/2008, deoarece, incepand cu anul 2004, s-a introdus vaccinarea de tip ROR (rujeola, oreion, rubeola) la toti copiii din grupa de varsta 12 – 15 luni iar din 2005 si la elevii din clasa intai.