Inspectorii RAR au implementat o soluție nouă pentru rezolvarea litigiilor dintre operatorii economici din piața auto și petenții nemulțumiți de prestarea serviciilor.
Deoarece interesul principal al unui petent este acela de a rezolva o situație care a stat la baza reclamației, RAR propune o modalitate alternativă de soluționare a litigiilor cu operatorii economici autorizați tehnic RAR, care poate salva tuturor timp și resurse: concilierea.
Prin urmare, înainte ca inspectorii RAR să meargă în control și să gestioneze speța, situație care necesită mai mult timp, echipele RAR-DSP pot ajuta în a media rapid litigiul dintre petent și reclamat.
Pe site-ul www.rarom.ro , la secțiunea „petiții și reclamații operatori economici” puteți opta, din 22 iunie, pentru conciliere. Dacă preferați varianta amiabilă, atunci când faceți o reclamație, bifați căsuța: “Da, vreau conciliere!” și inspectorii RAR vor contacta părțile implicate și vor media litigiul, astfel încât să se găsească și să se implementeze cea mai bună soluție de rezolvare a problemei.
Soluția menționată poate fi aplicată pentru orice persoană sau entitate care reclamă la RAR nereguli care privesc activitățile din piața auto ce țin de reparații care, sub o formă sau alta, au încălcat legea!