Miercuri, 21 iunie, s-a împlinit un an de la decesul fulgerător al prefectului și subprefectului de Sălaj, Virgil Marcel Țurcaș.
Un incident cumplit a curmat o viață. Acoperișul unui foișor s-a prăbușit, la o rafală de vânt, căzând peste mai multe persoane.
“A trecut un an de la trecerea în eternitate a colegului și prietenului nostru Țurcaș Virgil, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați reprezentanți ai vieții publice din județul Sălaj. A fost un profesionist recunoscut în domeniul său de activitate, un politician consecvent și curajos, un om generos și un spirit valoros.
Plecarea sa la cele veșnice a lăsat un gol uriaș în viața politică și administrativă a Sălajului, dar mai ales în inimile celor care l-au cunoscut și l-au apreciat. Un gând de mângâiere și compasiune transmitem, în aceste clipe de pioasă aducere aminte, și înspre familia îndoliată. Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg!”, transmit colegii din Partidul Național Liberal, filiala Sălaj.
“Vrem să ni-l amintim pe Virgil nu ca omul care nu mai este, ci ca omul care a fost prefectul şi subprefectul judeţului Sălaj, colegul şi prietenul nostru. La împlinirea unui an de când ne-a părăsit, conducerea şi întreg colectivul Instituţiei Prefectului Sălaj transmit un gând bun, cu lumină şi compasiune, familiei îndoliate. Odihneşte-te în pace, Marcel Virgil Ţurcaş!”, este mesajul transmis de Prefectura Sălaj.
Virgil Țurcaș a decedat în 21 iunie 2022, în urma unui incident petrecut la Hurez, în comuna Horoatu Crasnei. Patru persoane, aflate la un eveniment de serviciu, au fost surprinse sub acoperișul unui foișor, care s-a desprins din cauza unei rafale de vânt.
Grav rănit, a avut nevoie de resuscitare, fiind găsit de echipajele de intervenție în stare de inconștiență. A fost chemat și elicopterul SMURD. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au reușit să îl salveze.
Subprefectul Virgil Țurcaș a fost înmormântat cu onoruri militare, în 24 iunie, în satul natal, Plesca, din comuna Cizer.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!