Bolnavii internati in Spitalul Vechi din municipiu reclama ca dardaie de frig in saloane pentru ca nu se asigura caldura pe toata durata zilei. In cele doua corpuri de spital din cartierul Porolissum sunt internati pacienti care sufera de diverse afectiuni la plamani si ale cailor respiratorii (TBC, pneumonii) si pacienti suferinzi de diverse boli infectioase. „Am fost nevoita sa stau imbracata cu o vesta groasa in permanenta. Asistentele de acolo ne-au spus ca nu se va da caldura in permanenta decat dupa ce vine zapada”, spune o fosta pacienta a spitalului. „Programul de caldura este intre orele 5.30-12.00 si 17.00-22.00. Acelasi program de caldura este si la Spitalul Judetean de Urgenta. Schimbarea programului de furnizare se va produce dupa ce scad si temperaturile de afara. Nu se poate furniza caldura non-stop daca afara sunt 15-20 de grade Celsius”, spune Codruta Puscas, purtatorul de cuvant al Spitalului.