Sălăjeanul Lucian Bode, fost ministru de Interne în Guvernul Ciucă, a făcut bilanțul activității sale, după doi ani și jumătate de mandat în fruntea “celui mai important minister pe timp de pace”.

Lucian Bode spune că portofoliul de la Interne a reprezentat o onoare, dar și o provocare, și se declară mulțumit de munca prestată.

“A fost o onoare pentru mine, dar și o mare provocare de a gestiona unul dintre cele mai complexe portofolii ca atribuții și responsabilități din Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne fiind, în opinia mea, cel mai important minister pe timp de pace. Am avut alături de mine o echipă formată din profesioniști împreună cu care am reușit să inițiez și să finalizez proiecte importante de dezvoltare și modernizare instituțională. Mi-am asumat preluarea mandatului de ministru al afacerilor interne într-un context național și internațional deloc ușor, plin de provocări neobișnuite la scară istorică, precum pandemia și războiul la frontierele țării. Eforturile noastre ca echipă s-au concentrat pe atingerea a trei deziderate: mai multă securitate, mai multă siguranță, respectiv servicii publice de calitate pentru cetățean. Le mulțumesc tuturor angajaților MAI pentru modul profesionist în care și-au desfășurat misiunile și tuturor celor care m-au susținut pe acest drum. Dezvoltarea instituțională trebuie să continue pentru a câștiga și pe mai departe încrederea cetățenilor în această instituție fundamentală în arhitectura de securitate a statului român”, a spus Lucian Bode.

În noul Guvern, condus de social-democratul Marcel Ciolacu, mandatul de ministru de Interne a fost preluat de liberalul Cătălin Predoiu, iar Lucian Bode a primit postul de vicepreședinte al Camerei Deputaților.

“Nu am pretenția că totul a fost perfect, dar știu că am acordat o atenție deosebită nevoilor cetățenilor și am căutat soluții pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă întreg sistemul. Este important ca atunci când tragi linie și faci un inventar să poți enumera un portofoliu de proiecte pe care le lași finalizate sau la cheie și care au adus plus-valoare domeniului. Eu cred că am reușit acest lucru și îmi doresc ca pe viitor acest sistem să se bucure de stabilitate și predictibilitate. Sunt doi parametri de bază care sunt foarte importanți pentru activitatea MAI. În plus, e nevoie de timp pentru a construi strategic și solid, dar și de oameni cu viziune care își asumă reforme majore. (…) E nevoie de mult echilibru si seriozitate în abordare și pe viitor pentru că de multe ori în joc sunt destine. Sunt convins că acest minister va suscita si pe viitor un interes la fel de mare și asta prin prisma specificului său și a impactului major pe care îl are în societate. Este nevoie ca acest minister să rămână un pilon de stabilitate și imparțialitate pentru a-și îndeplini cu succes misiunile”, a adăugat Bode, în încheierea bilanțului său.

Bilanțul integral al mandatului poate fi consultat AICI