Prima fabrică de cărămidă aparentă din România a fost inaugurată marți, 13 iunie, în Sălaj, în localitatea Recea, din comuna Vârșolț.

Investiția, realizată de compania Cemacon, se ridică la peste 14 milioane de euro. Noua unitate de producţie va avea 45 de angajaţi şi este dotată cu cea mai performantă tehnologie în domeniu, ce permite tipărirea digitală a oricărei forme, texturi sau imagini pe cărămizile aparente.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

“Am fost prezent, marţi, la inaugurarea primei fabrici de cărămidă aparentă din România, investiţie de peste 14 milioane de euro realizată de compania Cemacon, la Recea.

Noua unitate de producţie va avea 45 de angajaţi şi este dotată cu cea mai performantă tehnologie în domeniu, ce permite tipărirea digitală a oricărei forme, texturi sau imagini pe cărămizile aparente.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Investiţiile private sunt esenţiale în dezvoltarea judeţului, iar dacă ele aduc premiere la nivel judeţean şi naţional sunt cu atât mai mult binevenite şi de apreciat.

În opinia mea, noua fabrică nu este doar o structură impresionantă, ci reprezintă și un simbol al excelenței și al valorilor companiei ca echipă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Prin unităţile de producţie pe care le are în Sălaj, Cemacon este una din cei mai importante companii cu capital românesc din judeţ. În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu vreau să vă asigur de întregul meu sprijin şi disponibilitate pentru a vă putea dezvolta în continuare şi a contribui, astfel, la dezvoltarea economică a Sălajului”, a declarat prefectul Dari Toma.