Dragi cititori, astăzi, calendarele de rit bizantin și latin îl cinstesc pe Sfantul Proroc Elisei. Viața acestui sfânt este una incredibilă, care ne arată cum modestia și apropierea de Dumnezeu ne pot schimba radical destinul.

Numele de Elisei, care se tâlcuiește „Dumnezeu mântuieşte”, corespunde foarte bine naturii misiunii îndeplinite în rândul poporului lui Israel, sub regatul lui Ioram (853-842 î.C.), Iehu (842-815), Ioahaz (814-798) şi Ioash (798-783). Elisei era un om decis şi o demonstrează promptitudinea cu care a răspuns la gestul simbolic al lui Ilie care, din porunca lui Dumnezeu, l-a consacrat profet şi succesor.

„Ilie s-a dus în căutarea lui Elisei – citim în capitolul al XIX-lea din Cartea Întâia a Regilor – şi l-a găsit la arat: avea înaintea sa 12 perechi de boi; el ara cu a 12 pereche. Ajuns la el, Ilie i-a aruncat pe spate propria mantie. Atunci Elisei, lăsând boii, a alergat după Ilie şi i-a spus: „Permite-mi să-mi iau rămas bun de la tatăl şi mama mea, apoi te voi urma”. Ilie i-a răspuns: „Du-te şi întoarce-te repede, pentru că tu ştii ceea ce ţi-am spus”. Elizeu, îndepărtându-se, a luat o pereche de boi şi i-a jertfit, apoi cu lemnul de la plug şi uneltele de tracţiune ale boilor a fript carnea şi a dat-o de mâncare tovarăşilor săi de muncă. Apoi a plecat şi l-a urmat pe Ilie, punându-se în slujba sa”.

Prin acel gest semnificativ, bogatul agricultor voia să-i spună maestrului său că de acum înainte era dispus să renunţe la toate pentru a răspunde pe deplin chemării profetice. Şi cu aceeaşi promptitudine a îndeplinit poruncile maestrului până în momentul misterioasei plecări dincolo de Iordan, când Ilie a dispărut într-un vârtej de foc. Ilie îl întrebase: „Ce anume vrei, înainte ca eu să plec de pe pământ?”. Cererea lui Elizeu nu a fost una de mică importanţă: „Eu cer ca în mine să locuiască un duh dublu faţă de al tău”. Îi fusese ucenic fidel timp de şase ani, iar acum îi făcea cererea sa de moştenire, dar nu în bunuri materiale, ci în virtute carismatică. Cererea lui Elisei a fost ascultată.

El este, într-adevăr, cel mai mare taumaturg dintre profeţi. Biblia aminteşte o lungă serie de minuni făcute de el: întinzând mantia lui Ilie a despărţit apele Iordanului; cu o mână de sare a făcut potabilă apa de la Ierihon; a făcut inepuizabil uleiul de măsline al unei văduve; l-a înviat pe fiul sunamitei care îl găzduia; a înmulţit pâinile săturând o sută de persoane; l-a vindecat de lepră pe Naaman, generalul regelui din Damasc. A săvârşit minuni chiar şi după moarte: un mort, aruncat în grabă pe mormântul profetului de către o persoană care transportă morţii, înspăimântat de sosirea unor tâlhari, „a înviat, s-a ridicat în picioare şi a plecat”. Profetul Elisei a murit în preajma anului 790 î.C., şi a fost înmormântat în apropiere de Samaria, unde în timpurile sfântului Ieronim exista încă mormântul său.

În tradiția populară, sărbătoarea Sfântului Proroc Elisei este supranumită și „Aliseul grâului”.  Fiind considerat ocrotitor al recoltelor, se obișnuiește ca oamenii să ofere pomană pentru cei adormiți și să lucreze doar pâna la orele amiezii.

Sursa: “Sfântul zilei”, de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Post Views: 203