Ministerul Muncii a lansat site-ul”Ajutor de acasă”, pentru romanii care lucrează in Spania. Acesta conţine răspunsuri la intrebările frecvente ridicate de romani şi informaţii legislative privind drepturile pe care aceştia le au pe piaţa muncii de acolo. Site-ul www.spania.ajutordeacasa.ro conţine şi un ghid care acoperă complet tematica referitoare la relaţiile de muncă ale cetăţenilor romani pe teritoriul Spaniei. Totodată, aplicaţia conţine o secţiune de contacte utile ale instituţiilor din Romania şi Spania care pot rezolva aspecte legate de raporturile de muncă şi probleme conexe acestora, precum şi o adresă de e-mail la care cetăţenii pot apela pentru a raporta nereguli legate de raporturile de muncă din Spania.
O echipă formată din 15 specialişti de la Ministerul Muncii va prelua apelurile muncitorilor romani. Aceştia au fost instruiţi, testaţi şi evaluaţi pentru a putea oferi răspunsuri competente pe tematica specifică Spaniei.