Dragi cititori, în joia care urmează după Sărbătoarea Sfintei Treimi, Biserica Romano-Catolică sărbătorește Corpus Domini- Trupul și Sângele Domnului.

Această sărbătoare, de o măreție inedită, cântă cel mai mare dar lăsat de Mantuitorul ucenicilor săi și fiecăruia dintre noi: Euharistia (Sfânta Împărtășanie), taina Trupului și Sângelui lui Iisus Hristos, sub speciile euharistice ale pâinii și vinului.

Sfânta Împărtășanie este considerată, în ritul creștin, a fi cea mai mare Taină. Și asta pentru că prin ea primim atât harul divin, cât și pe Însuşi Iisus Hristos, care ne împărtăşește cu Trupul şi Sângele Său. În religia ortodoxă, Împărtășania e cunoscută și drept Euharistie, ceea ce s-ar traduce prin mulțumire, în amintirea recunoștinței exprimate de către Mântuitorul Iisus față de Dumnezeu Tatăl, la Cina cea de Taină.

Misterul prezenței reale a lui Hristos în sacramentul Euharistiei ne este prezentat în profunzime de către Sfântul Toma de Aquino, în imnul Lauda Sion Salvatorem, imn care ne vorbește despre instituirea Sfintei Euharistii (“Luaţi şi mâncaţi din aceasta toţi: acesta este trupul meu, care se jertfeşte pentru voi”; “Luaţi şi beţi din acesta toţi: acesta este potirul sângelui meu, al noului şi veşnicului legământ, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”) și adevărul transsubstanțierii (credința că, în momentul ritualului prefacerii, substanța pâinii este înlocuită de substanța trupului lui Hristos, iar substanța vinului de cea a sângelui lui Hristos).

Împărtăşania este momentul întâlnirii personale cu Dumnezeu, iar, pentru mulţi oameni, o singură astfel de experiență este suficientă pentru a le schimba complet viaţa.

Deși există câteva diferențe în ceea ce privește modul în care se îndeplinește Împărtășania la catolici și ortodocși, esența Sfintei Taine este aceeași. Fiecare credincios primește harul divin. Pâinea și vinul de la euharistie își păstrează forma și gustul doar în simțirea noastră, pentru a le putea primi în trupurile noastre.

Dragilor, această sărbătoare este de o însemnătate magistrală pentru fiecare dintre noi. Ea este culmea și miezul credinței creștine, filonul întregii noastre rațiuni și existențe. De-a lungul istoriei, s-au succedat o sumedenie de minuni euharistice, cercetate îndelung de medici și de oameni de știință, care, uluiți și smeriți înaintea miracolului transsubstanțierii, și-au pus pecetea, fără echivoc, ca fiind întâmplări de domeniul metafizicului. Nenumărați mistici creștini au trăit zeci de ani, hrănindu-se doar cu Sfânta Împărtășanie. Să nu fim ignoranți, să nu fim indolenți înaintea acestor întâmplări grandioase ce confirmă zguduitor cuvintele biblice! Să cercetăm mai mult, să ne trezim din letargii. Să nu inventăm armate de argumente în folosul bicisniciei noastre.

Dacă în templul sfânt, la fiecare Liturghie, Iisus Hristos se frânge în mii și mii de bucăți pentru a se împărți omenirii în chip copleșitor și tainic, unde suntem noi? Ce poate fi mai presus de asta? În ce caverne zdrențuite ne purtăm existența? Cu ce iluzii ne fasonăm viața?

Vă invit să reflectăm împreună, vă invit să răspundem împreună la chemarea paradoxului credinței. Miza acestui răspuns este prea mare, este elucidarea sensului și a misiunii noastre existențiale, este fericirea noastră plenară, este eternitatea noastră. O persoană dezolată mi-a adresat retoric această întrebare, zilele trecute: ”Ce este fericirea? Chiar există? Sau este o amăgire?”

Dragii mei, totul începe de la ”acesta este Trupul Meu…”. Aici veți găsi deplinul.

Tot binele!

Post Views: 232