În urma promovării concursurilor organizate de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), echipa managerială a ISU-SMURD Sălaj este acum în formulă completă. Începând cu data de 1 iunie, au fost numiți în funcția de prim adjunct al inspectorului șef, locotenent colonel Opriș Florin, iar în funcția de adjunct, locotenent colonel Pop Adrian-Vasile.
Locotenent colonel Opriș Florin este absolvent al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, București-Facultatea de Pompieri, promoția 2012, s-a născut la data de 24.10.1988, în municipiul Zalău, este căsătorit și are trei copii. Cu o carieră militară de peste 10 ani în arma “Pompieri”, noul prim adjunct a ocupat, anterior, din anul 2012, funcția de comandant al Detașamentului de Pompieri Zalău timp de 6 ani, iar din 2022 a fost împuternicit pe funcția de prim adjunct al inspectorului șef, participând de-a lungul timpului cu succes la numeroase misiuni în diferite situații de urgență atât în țară, cât și în străinătate.
Născut în anul 1983, locotenent colonel Pop Adrian-Vasile este absolvent al Universității Tehnice din Cluj-Napoca-Facultatea de Inginerie Electrică, promoția 2006, este căsătorit şi are doi copii. Încadrat la I.S.U. Sălaj din anul 2007, o mare parte din activitate și-a desfășurat-o în cadrul Centrului Operațional Județean, remarcându-se prin îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu.
Ambii ofițeri au o experiență bogată în domeniul lor de activitate, lucrând în diferite structuri ale unității, rezultatele acestora fiind apreciate de-a lungul anilor, precizează reprezentanții ISU Sălaj.
De acum, echipa managerială a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sălaj este completă, toți ofițerii fiind titulari pe funcții: inspector șef – colonel Dobocan Vasile-Adrian, prim adjunct al inspectorului șef – locotenent colonel Opriș Florin, adjunct al inspectorului șef – locotenent colonel Pop Adrian-Vasile.