Dragi cititori, ne apropiem cu pași repezi de Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, sau Rusaliile, așa cum sunt cunoscute în inima tradiției.

Rusaliile au fost la început o veche sărbătoare preluată de geto-daci din mitologia romană. La romani, Rosalia (Sărbătoarea Trandafirilor), era o zi închinată cultului morților, în care se aduceau ofrande pentru sufletele celor dispăruți.

În Vechiul Testament, Rusaliile au fost, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferea pârgă din roadele pământului. Ulterior, ajunge o sărbătoare a Legământului sacru, încheiat la cincizeci de zile de la ieșirea poporului evreu de sub dominația egipteană, prin primirea Tablelor Legii pe Muntele Sinai. De aici apare și denumirea de ”Cincizecime”, în latină, Pentecostes.

La cincizeci de zile de la Paști, în ziua rusaliilor evreiești (luna Șavuot), Dumnezeu inițiază un nou Legământ, o nouă promisiune solemnă, prin Pogorarea Duhului Sfant și consacrarea lăuntrică prin Har și iubire.

Odată cu încreștinarea, aceste sărbători s-au contopit, de aceea au mai rămas frânturi din obiceiurile și tradițiile străvechi, care nu sunt biblice.

Rusaliile încununează nașterea bisericii creștine, care își deschide porțile revelatoare către toate popoarele.

Prin coborârea Duhului Sfânt, omul vechi, fragil, stăpânit de patimi, este „îmbunătățit” prin har divin; nu prin inovații științifice care au depășit demult pragul eticii, nu prin modificări genetice, nu prin transumanismul ateilor, ci prin grația divină acordată celui ce-și deschide inima.

Duhul Sfânt nu este ceva vag, o umbră impersonală, sau o închipuire omenească. Dați un search la cuvintele biblice și cercetați relatările martirilor și ale sfinților, și, mai mult, faceți o experiență cu viața voastră. Duhul Sfânt este a Treia Persoană a Sfintei Treimi, o Ființă cu rațiune, emoție și voință. El este forța activa a lui Dumnezeu și impulsul de care toți avem nevoie pentru a ne schimba viața. De la El începe totul.

Dragilor, pe cărările vieții, ne împiedicăm constant de hârtoapele aparențelor și vătuim prea mult chipul esențelor, care este omul interior. Am devenit captivii materiei și ne ciocnim simțitor de litere, nefiind în stare să le transformăm în duh. Este necesar să devenim surzi la zgomotul lumii, ca să putem auzi șoaptele conștiinței.

Valeriu Gafencu, unul dintre supereroii închisorilor comuniste, ne spunea că ”pacea oamenilor depinde de măsura în care ei se regăsesc în Duhul Adevărului” și că dramele epocii noastre sunt, înainte de toate, probleme spirituale și probleme ale conștiinței, chiar dacă ele se manifestă pe plan politic, social, economic, cultural, educativ, ori moral.

”Cel ce L-a cunoscut pe Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt își dă seama de neputința rațiunii umane și, depășindu-i trădările și rătăcirile, contemplă pe Izvorul binelui, uimit neîncetat de iubirea sa de necuprins”, ne confirmă Nicolae Turcan.

”Dumnezeu s-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător de Duh Sfânt”, ne spune sfântul Atanasie cel Mare, iar Arsenie Boca ne lămurește cu patos că ”toate diamantele pământului sunt gunoi, față de o clipă petrecută în lumina dumnezeiască”.

Am putea fi și noi,o fâșie din aceste trăiri, doar în măsura în care răspundem chemării Duhului Sfânt, o chemare care ne însoțește necurmat prin toate hoinărelile și abisurile.

Am putea fi, și noi, oameni cu adevărat mari, oameni cu caractere de oțel, care să știe să sufere și să nu facă nici cele mai mici compromisuri, de dragul binelui, să se dăruiască lumii și posteritatii până la abnegație, oameni prin care Logosul sfânt să redea viața ruinelor în care ne aflăm, să recreeze ființa căzută sub dărâmături.

Suntem chemați cu toții, acum, aici, și eu, și tu, la un răspuns, la o înnoire, la un nou orizont…

Sărbători cu pace și bine!

Post Views: 250