Calendarul ortodox îl cinstește astăzi pe sfântul mucenic Ioan Valahul.

Ioan Valahul era din Țara Românească, născut din părinți creștini, în anul 1644, pe vremea domnitorului Matei Basarab. La câțiva ani după moartea lui Matei Basarab(1654), a venit la domnie Mihail Radu (zis Mihnea al III-lea), care, ne mai putând accepta plățile birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind să se unească cu voievozii țărilor creștine din jur și să scape țara de sub robia turcească.

Dar, sultanul turc, Mahomed al VI-lea, datorită oastei numeroase, l-a învins pe Mihnea, a pustiit țara și a luat cu sine o mulțime de robi români, trecându-i Dunărea. Între cei robiți se afla și tânărul Ioan, care avea doar 15 ani. În drumul spre Istambul, Ioan a fost cumpărat de un turc bogat care a vrut să-l supună la tot felul de nelegiuri, dar Ioan a reușit să se elibereze, omorându-l pe opresor. A fost prins din nou, dus la Istambul și încredințat soției turcului care fusese ucis.

Pentru că avea un chip foarte frumos, era tânăr și voinic, stăpâna sa a încercat să-l ademenească în toate chipurile posibile pentru a-l determina să treacă la credința mahomedană și la a-i deveni soț. Ioan s-a împotrivit cu tărie și curaj tuturor uneltirilor și a rămas nestrămutat în credința părinților săi. Pentru aceasta a fost aruncat în închisoare și supus multor suplicii.

Văzând, așadar, femeia și prigonitorii că în zadar se ostenesc, au poruncit vizirului să-l dea pe tânăr la moarte. Și, scoțându-l din închisoare, călăii l-au dus la o margine a Istambulului, la locul numit pe atunci Parmak-Kapi. Aici, tânărul Ioan a fost spânzurat, într-o zi de 12 a lunii mai, în anul 1662.

Trupul său va fi fost aruncat în apele Bosforului, sau poate a fost îngropat de creștini cucernici în vreun loc din jurul Istambului. Istoria scurtei, dar pilduitoarei sale vieți este scrisă de marele învățat grec Ioan Cariofil din Istambul , care a trăit pe vremea sfântului, fiind martor la pătimirile sale.

(sursa: OrthodoxWiki)