Începând din 1 martie și până în prezent, 47 de unități de învățământ de pe raza județelor Sălaj, Satu Mare, Bihor și Cluj-Napoca au depus solicitări în vederea organizării de proiecții în sălile de cinema și la planetariul de la Cinematograful Scala, pentru grupuri organizate, în cadrul programului “Școala altfel”.
Potrivit municipalității, programul de distribuție a fost suplimentat și organizat conform categoriei de vârstă, în momentul de față fiind făcute programări până în data de 31 mai. Totodată, numărul mare de solicitări au impus distribuția concomitentă de filme în cele douã sali de cinema și la planetariu.
Aceste proiecții sunt organizate în baza solicitărilor și nu afectează programul zilnic al cinematografului, precizează reprezentanții administrației locale.