Un bătrân de 81 de ani, din Plopiș, s-a ales cu dosar penal și ordin de protecție provizoriu, după ce și-a amenințat soția cu moartea.
Luni, 17 aprilie, la ora 09.30, polițiștii Secției nr.7 Poliție Rurală Nușfalău au fost sesizați prin apel la 112 că octogenarul, din localitatea sălăjeană Plopiș, a revenit la domiciliu, încălcând astfel obligațiile impuse prin ordinul de protecție provizoriu emis față de acesta cu o zi înainte, când polițiștii au fost anunțați că octogenarul și-ar fi amenințat soția cu acte de violență și cu moartea.
Tot polițiștii din Nușfalău au fost alertați și vineri, 14 aprilie, la ora 19.00, de către o femeie de 26 de ani, din comuna Plopiș, cu privire la faptul că socrul acesteia, un bărbat de 56 de ani, din aceeași localitate, față de care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, ar fi revenit la locuința femeii, încălcând astfel măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Polițiștii Secției nr.7 Poliție Rurală Nușfalău au întocmit, în ambele cazuri, câte un dosar de cerecetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
foto cu caracter informativ