Învierea Domnului, sărbătoare pentru suflet

”Stânca s-a rostogolit de la intrarea în mormânt nu pentru a-i permite lui Hristos să iasă, ci pentru a-i lăsa pe discipoli să intre.” (Peter Marshall)

Dragi cititori, suntem în Săptămâna Mare și ne mai despart câteva zile de Sărbătoarea Învierii. Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Paștele la acest final de săptămână, în timp ce credincioșii de rit latin au sărbătorit cu o săptămână în urmă.

Indiferent de perioada în care fiecare dintre cultele religioase sărbătoresc Paștele, să nu uităm că învierea lui Iisus Hristos este unică și universală și că această sărbătoare ar trebui să ne unească pe toți într-o singură conștiință, către același ideal: Învierea.

Mulți istorici și scriitori antici au vorbit despre existența lui Iisus și despre minunile sale. Viața lui Iisus este la fel de bine atestată istoric ca și cea a lui Iulius Cezar. Mommsem, marele istoric al Imperiului Roman, afirma că învierea lui Iisus este faptul cel mai bine dovedit din istoria romană.

Este foarte rațional să credem în existența, minunile și învierea Sa, altminteri trebuie să fim gata să acceptăm imposibilul: faptul că, biserica creștină, care a supraviețuit tuturor antagonismelor vremurilor, este clădită pe minciună. Iisus nu a scris nici o carte, El nu a avut decât o mână de ucenici săraci, dintre care unul l-a trădat pentru bani și ceilalți au fugit în momentul arestării Sale. Iisus a murit pe cruce, iar mormântul i-a fost sigilat cu o piatră uriașă. Acest tablou are, aparent, toate însușirile unei doctrine falimentare. Și, totuși, ce i-a făcut pe ucenici să se întoarcă? Ce i-a făcut să predice și să moară pentru credința lor, în felurile cele mai abominabile posibile? Și, de atunci încoace, să privim uluiți la suita de martiri pentru credință care s-au succedat… Ce garanție mai mare vrem decât viața oferită ca și zălog? Cine, în întreaga istorie a omenirii, a mai afirmat vreodată aceste cuvinte: ” Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în mine nu va muri niciodată.” (Ioan 11, 25-26)

De-a lungul timpurilor, societatea secularizată s-a străduit neîncetat să știrbească din virtutea Crucii și a Învierii, s-a străduit să-i abată pe oameni de la frumusețea și sensul acestor clipe apoteotice și decisive. Lumea sensibilă a fost pervertită peste măsură, s-au născocit paradisuri ale plăcerilor evanescente și false antidoturi ale fericirii, iar acum înotăm printre confuzii și himere, copleșiți de nesiguranțe și de consecințele carențelor de absolut.

Nu Hristos are nevoie de noi, ci noi avem nevoie să ”respirăm cu adevărat în văzduhul Lui, restul e înec, sufocare cu sfârșit previzibil”. Pot să vină vremuri de spaimă și de mari atrocități… dacă în mijlocul tuturor acestora mai există un motiv de bucurie și speranță, acesta este Învierea și Veșnicia. Dacă Hristos a înviat, atunci El trebuie să devină centrul vieții noastre, punctul fix în jurul căruia trebuie să se învârtă toate orizonturile.

Oameni buni, să lăsăm Lumina Învierii să ne învețe și sa ne întoarcă pașii spre adevărata față a lucrurilor. Să tânjim după această cucerire interioară, singura care ne pune în slujba permanențelor, a siguranței, a fericirii veritabile și trainice. Să nu fim simpli turiști în fața acestui spectacol al Învierii, să ne aplecăm tâmplele asupra acestei solemnități și să simțim împreună fiorii revelației.

Vă doresc sărbători îmbrăcate în reflecții! Hristos a înviat!