Astăzi, în calendarul latin este cinstit Sfântul Stanislau, episcop și martir.

Regele Boleslau al II-lea al Poloniei este amintit în paginile istoriei pentru expedițiile sale victorioase, prin care a consolidat tânărul stat polonez lărgindu-i granițele, pentru refacerea și reorganizarea agriculturii, pentru reformele juridice și economice propuse de el. Despre acest rege, totuși, primul istoric polonez, Vincențiu Kadlubakc, amintește și unele nedreptăți grave săvârșite, precum și conduita imorală în viața lui particulară. Mergând pe acest drum, Boleslau întâlnește un cenzor neînduplecat: Stanislau, Episcopul de Cracovia, care-și ridică glasul și-i amintește suveranului atotputernic datoria de a respecta drepturile celorlalți.

Stanislau s-a născut prin anul 1030, la Szczepanow, din părinți săraci. Primele studii le face la călugării benedictini din Cracovia, și apoi se perfecționează la Liege, în Belgia. Întors în patrie, lucrează cu zel la păstorirea sufletească a credincioșilor din satul natal și duce la bun sfârșit mai multe inițiative în vederea ridicării bunei stări a locuitorilor din acele părți. Când a murit Episcopul de Cracovia, Papa Alexandru al II-lea l-a numit pe Stanislau în acest post de conducere. Numirea lui a fost primită cu căldură nu numai de cler și de popor, dar chiar și de regele Boleslau, care, în primii ani, l-a ajutat pe noul episcop în opera de evanghelizare.

Armonia dintre episcop și suveran a durat până când curajosul episcop a trebuit să pună datoria lui de păstor mai presus decât îngăduința față de greșelile prietenului, deoarece purtările dezordonate ale regelui riscau să alimenteze imoralitatea supușilor. Cronicile timpului istorisesc cum regele s-a îndrăgostit de o doamnă foarte frumoasă, Cristina, soția nobilului Miecislau, și fără a mai sta pe gânduri a trimis ostași să o răpească și să o ducă la castel, spre uimirea și indignarea întregii țări.

Episcopul Stanislau îl amenința cu excomunicarea, pedeapsă prin care urma să fie exclus din Biserică și de la dreptul de a purta coroana. Boleslau nu ține seama de avertismentul dat și atunci episcopul rostește sentința de excomunicare. Furia lui Boleslau nu mai cunoaște margini; deoarece supușii lui au refuzat să-i execute imediat hotărârea de a-i curma viața noului Ioan Botezătorul, el însuși se repede în catedrală în timp ce Stanislau oficia Sfânta Liturghie și, cu o lovitură de sabie, stinge pentru totdeauna glasul prietenului de odinioară. Chiar din ziua în care păstorul lor iubit și neînfricat a pecetluit cu sângele său credința și iubirea lui față de Christos, polonezii l-au cinstit pe Stanislau ca sfânt și martir. La glasul mulțimilor credincioase s-a adăugat declarația solemnă de canonizare care a avut loc la 17 august 1253.

Foarte răspândit în Polonia și în alte regiuni de limbă slavă, numele Stanislau poartă înțelesul de persoană care stă în picioare cu verticalitate, apărându-și demnitatea. Istoria Sfântului Stanislau ne arată că demnitatea și onoarea pot fi păstrate, chiar atunci când corpul se prăbușește la pământ. Și pot fi pierdute chiar stând pe amândouă picioarele și cu sabia în mână.

Sursa: ”Viețile Sfinților”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

Post Views: 97