Un bărbat bănuit de distrugere, distrugere în formă continuată și ultraj contra bunelor moravuri a fost reținut de polițiștii de investigații criminale din Zalău. Acesta e bănuit că a spart geamurile mai multor instituții, dar și că ar fi săvârșit acte de exhibiționism în centrul orașului.

Miercuri, 5 aprilie, la ora 13.50, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 că o persoană necunoscută a distrus geamul ușii de intrare într-un imobil din municipiul Zalău.

În mai puțin de 30 de minute de la primirea sesizării, polițiștii de ordine publică și cei de investigații criminale l-au identificat pe autor. E vorba de un bărbat de 43 de ani, din Zalău, care nu ar fi la prima abatere.

Polițiștii îl bănuiesc că, în 24 și 26 ianuarie, ar fi distrus geamurile unor instituții publice. De asemenea, polițiștii îl suspectează că, în 13 septembrie 2021, în timp ce se afla pe strada Unirii din municipiu, ar fi săvârșit acte de exhibiționism și alte alte acte sexuale explicite, aducând astfel atingere bunelor moravuri.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, distrugere în formă continuată și ultraj contra bunelor moravuri.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.