România are nevoie de aproximativ 3.000 kilometri de autostradă și drum expres pentru o rețea rutieră decentă, scrie Asociația Pro Infrastructură.
În momentul de față, circulăm în total pe 995 de kilometri. Sunt contracte de lucrări semnate pe 669 kilometri, cu o valoare totală de peste 8,6 miliarde euro, și licitații în derulare pe alți aproape 272 kilometri, cu un cost estimat total de peste 4,5 miliarde euro.
Borna pentru o mie de kilometri rotunzi ar putea fi atinsă de turcii de la Nurol, pe tronsonul de 13,5 kilometri dintre Nușfalău și Suplacu de Barcău.
Contractul cu turcii de la Nurol a avut termen de finalizare în februarie 2023, fiind semnat în 30 septembrie 2020, cu 6 luni proiectare și 18 luni pentru execuție. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 1 februarie 2021, iar proiectul tehnic a fost avizat în august 2021.
Potrivit Asociației Pro Infrastructură, oficialii CNAIR nu au anunțat dacă au acordat antreprenorului extensii de timp.
“Ceea ce interesează în ultimă instanță pe toată lumea e când se va deschide: în iunie, termen fezabil, însă doar dacă se duc la bun sfârșit procedurile birocratice și execuția propriu-zisă a soluției provizorii de conectare cu DN19B lângă Porț, la sud de Suplacu de Barcău.
Inaugurarea acestui scurt tronson va coincide cu atingerea bornei simbolice de 1000 kilometri de autostradă și drum expres veritabil, în condițiile în care <competitorii> pentru <trofeu>, turcii de la Alsim Alarko, se mișcă foarte greu pe lotul 2 al A0 Sud, existând riscul să se lungească spre finalul verii sau chiar până în toamnă”, notează sursa citată.