Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, s-a reorientat. După ce a fost nevoit să facă pași în spate din politică, acesta s-a apucat acum de gătit.

Duminică, Liviu Dragnea și-a lansat propriul canal de YouTube, intitulat „Bucătăria de acasă”. Fostul lider social-democrat gătește și le promite urmăritorilor rețete sănătoase, din ingrediente românești.

În primul său videoclip, Liviu Dragnea pregătește fasole galbenă păstăi.

“Astăzi, vă prezentăm o rețetă delicioasă de teci, pregătită în mod tradițional cu ingrediente proaspete și iubire. În acest videoclip, veți vedea cum să faceți teci crocante și aromate, umplute cu un amestec delicios de legume și carne de vită. Pentru a vedea cum să pregătiți teci delicioase pas cu pas, urmăriți videoclipul nostru și fiți siguri să vă abonați la canalul nostru de YouTube pentru a fi la curent cu cele mai noi rețete. De asemenea, puteți urmări pagina noastră de Facebook și contul nostru de Instagram si Tik-Tok pentru a descoperi mai multe rețete delicioase și pentru a fi la curent cu cele mai recente actualizări. Vă mulțumim pentru urmărirea noastră și sperăm să vă placă acest videoclip!”, e mesajul care însoțește filmarea.

Filmarea a avut peste 50 de mii de vizualizări în mai puțin de 24 de ore, și sute de comentarii, unele de încurajare, altele ironice.

Liviu Dragnea a fost unul dintre cei mai puternici și influenți politicieni români, fiind președinte al celui mai mare partid politic din România, PSD, funcție pe care a preluat-o în 2015, pecum și șef al Camerei Deputaților, din 2016. În 2018, a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare. A fost eliberat în 2021. A încercat să revină în politică prin înființarea unui nou partid, alături de Codrin Ștefănescu, dar proiectul celor doi nu a mai continuat.