Polițiști din mai multe județe, inclusiv din Sălaj, au participat, în această dimineață, la o acțiune de amploare în județul Maramureș. Au fost peste două sute de descinderi și percheziții, într-un dosar cu un prejudiciu de circa două miioane de euro. Mai mulți funcționari sunt bănuiți că ar fi mințit pentru a beneficia, pe nedrept, de sume de bani pentru cazarea unor refugiați ucraineni.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sprijinul polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Suceava, Bistrița-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj, Mureș, Bihor, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, Poliției de Frontieră și Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, au pus în executare 203 percheziții domiciliare și 6 mandate de aducere, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Vizați sunt funcționari din cadrul unei unități administrativ teritoriale și 203 persoane, cu privire la care există bănuiala că ar fi obținut, pe nedrept, aproximativ 2.000.000 de euro, sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea pentru cetățeni ucraineni, refugiați.
Prejudiciul cauzat reprezintă sumele plătite din Fondul de Rezervă Bugetară prevăzut în cadrul programului 50/20.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, Serviciului Criminalistic Maramureș și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.
Pensionari, aici sunt banii d-voastră. Vorbind despre Ucraina e bine să știm că această țară nu a denunțat Pactul Ribentrop- Molotov deoarece deține teritorii străine inclusiv Cernăuțiul românesc, este beneficiara acestui pact criminal. Rusia l-a denunțat !