Croația este unul dintre susținătorii activi ai aderării României la spațiul Schengen, spune ministrul de Interne, Lucian Bode, după vizita efectuată, marți, 28 martie, la Zagreb, la invitația adresată de omologul său, Davor Bozinovic.
“Vizita este un prilej foarte bun pentru a consolida relația foarte bună dintre România și Croația pe care am dezvoltat-o în ultimii ani în domeniul afacerilor interne și de a avea un schimb foarte util de opinii cu privire la provocările actuale cu care ne confruntăm.
Dialogul în domeniul afacerilor interne este excelent și se desfășoară la toate nivelurile instituțiilor noastre. Împărtășim viziuni similare și poziționări comune sau foarte apropiate în privința majorității aspectelor ce privesc agenda regională, europeană și internațională.
Împreună cu omologul meu, unul dintre cei vechi membri ai Consiliului Justiție și Afaceri Interne, am abordat teme europene de interes comun, precum azilul și migrația, aderarea României la spațiul Schengen, aspecte aflate pe agenda bilaterală cu accent pe cooperarea polițienească și situațiile de urgență, precum și alte aspecte privind evoluțiile de securitate din regiune.
În ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen, am subliniat în cadrul discuțiilor avute așteptarea noastră ca, în cursul acestui an, România să devină stat membru Schengen. Croația este unul dintre susținătorii activi ai aderării României la spațiul Schengen, sens în care omologul meu m-a asigurat de tot sprijinul său atât în cadrul Consiliului Uniunii Europene, cât și în relația cu partenerii europeni. De asemenea, mi-a transmis că atingerea acestui deziderat în cursul acestui an aduce beneficii atât cetățenilor români, cât și întregii Uniuni Europene”, a declarat, după întâlnire, ministrul Lucian Bode.
Ce naiba tot afisati poze cu Bode, individul acesta ar trebui sa stea ascuns dupa ce a facut cu doctoratul. Adica ne fura pe fata, un “intelectual” de 2 bani si mai are curajul sa stea in politica . Slabi am ajuns sa lasam astfel de oameni sa ne reprezinte.
Du-te, ma baiatule, si lasa-ne!
Cane scrieți numele Lucian Bode, de ce nu scrieți și titulatura de Dr. să aibă și cei din Valcău cu ce se lăuda ?