Bărbatul de 52 de ani, din Panic, care a provocat sâmbătă un accident rutier soldat cu trei victime, în timp ce gonea să scape de polițiștii de la Rutieră, a ajuns după gratii. Pe scurt, era băut, a refuzat să oprească la semn, a accelerat și mai tare, a depășit pe linia continuă, a lovit o căruță, a rănit trei oameni, apoi a luat-o din dou la fugă.

A fost reținut de polițiști și arestat ulterior de magistrați.

În 25 martie, în jurul orei 15.00, polițiștii Biroului Rutier au înregistrat în trafic cu aparatul radar un autoturism care circula cu viteză peste limita legală, pe Bulevardul Mihai Viteazu din Zalău. Întrucât șoferul nu a oprit la semnalul polițiștilor, aceștia au pornit în urmărirea lui.

În încercarea de a scăpa de agenții de la Rutieră, pe pasarela C.F.R., conducătorul autoturismului a făcut o depășire neregulamentară, peste linia coontinuă, și a izbit o căruță care circula în aceeași direcție.

În urma impactului, trei persoane (un tânăr de 18 ani, un bărbat și o femeie de 27 de ani), toți din localitatea Gârcei, pasageri în căruță, au fost răniți, fiind transportați la spital.

Și de această dată, șoferul băut a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, abandonând victimele la fața locului.

Autorul, un bărbat de 52 de ani, din Panic, a fost identificat ulterior de polițiști. În curtea unui restaurant din Crișeni, a fost găsit și autoturismul implicat în accidentul rutier.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că șoferul avea o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu alcoolemiei.

Sâmbătă, în urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului Rutier l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul de 52 de ani, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Duminică, 26 martie, polițiștii l-au dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Zalău cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.