”Știu, aveam viteză mare, însă vă rog mult să mă ajutați! Sunt cu soția în mașină, e însărcinată și a intrat în travaliu… sper din tot sufletul să mă înțelegeți”, sunt vorbele unui proaspăt tătic din comuna Bobota oprit de un echipaj al Poliției în timp ce-și ducea soția în stare de travaliu spre Spitalul Județean de Urgență din Zalău.

Conversația a fost redată pe pagina oficială a Ministerului Afacerilor Interne care i-a felicitat public pe oamenii legii pentru replica și gestul lor: ”Sigur că înțelegem, stați fără grijă, vă ajutăm să ajungeți la spital cât mai rapid! O să deschidem noi drumul, dumneavoastră doar țineți aproape și conduceți cu mare grijă! Haideți că o să fie bine!”, a fost răspunsul echipajului sălăjean.

”Totul s-a întâmplat ieri noapte , pe drumul național 1H din municipiul Zalău, la ieșirea din localitatea Hereclean. Colegii noștri, Bogdan și Radu, polițiștii care au oprit în trafic mașina grăbită, se aflau pentru prima oară în fața unei asemenea situații, dar nu au stat nicio clipă pe gânduri. Cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, în doar câteva minute, au ajuns în fața secției UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău. Acolo, femeia a fost preluată imediat de personalul medical. Înainte de a-și urma soția, bărbatul a ținut să le spună colegilor noștri: – Vă mulțumesc din suflet pentru ajutor! Mai am două fete acasă, iar acum aștept băiatul… Uitați ce emoții mi-a dat!”, arată MAI.

Agent șef adjunct de poliție Bogdan Marius Corb, agent de poliție Radu Feșteu și Ionuț Mag, elev al Școlii de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” din Cluj Napoca, sunt cei trei Oameni în uniformă din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Zalău. Au fost felicitați de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, de Ministerul de Interne, de o întreagă comunitate și de alte mii de români după ce tăticul a două fete și, acum, a unui băiat, a decis să le mulțumească public celor trei pentru înțelegere și gestul făcut prin intermediul colegilor de la Sportul sălăjean.

”Ne mândrim cu voi, băieți! De asemenea oameni este nevoie în comunități, de asemenea exemple avem cu toții nevoie!”, și-au conchis reprezentanții Ministerului mesajul public.

Noi completăm cu faptul că Bogdan, Radu și Ionuț au oferit un cadou frumos instituției în care au ales să profeseze, cu doar câteva zile înainte de Ziua Poliției Române. Și este un an alt fel de a spune ”La mulți ani!”, dovedind prin caracterul și gestul făcut că speranța nu moare într-o lume tot mai plină de ”negativ”.