Miercuri, 1 martie, între orele 10.00-11.00, în județul Sălaj, la fel ca în întreaga țară, va avea loc un exercițiu de alarmare publică. „MIERCUREA SIRENELOR” face parte din evenimentele de informare preventivă organizate cu prilejul „Săptămânii Protecției Civile”, iar anul acesta se suprapune cu prima zi a Primăverii teoretice, devenind un ”mărțișor muzical” de la pompieri

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolisssum” al județului Sălaj fac un apel către populație să nu se panicheze la auzul sirenelor, deoarece este vorba doar de un exercițiu prin care se verifică funcționarea acestora. Alarmele vor răsuna doar câteva minute, în intervalul orar precizat anterior.

Începând cu martie 2023, de ”miercurea sirenelor” vor fi pornite sirenele în ficare primă zi de miercuri a lunii.

„Miercurea sirenelor – noi aveam în fiecare lună, în prima zi de miercuri, să pornim sistemele de alarmare, să le testăm, deci miercuri o să fie testate sirenele. O să informăm populaţia. Este normal ca aceste lucruri să se facă, lumea să se obişnuiască. Repet: faptul că facem, informăm, pregătim nu înseamnă că noi ştim că mâine se va întâmpla ceva. Este obligaţia noastră să facem acest lucru, asta face Protecţia Civilă – pregăteşte populaţia. Asta înseamnă să ai o Protecţie Civilă puternică – să previi, să pregăteşti, să răspunzi corect, să reconstruieşti. Astea sunt cele patru faze extrem de importante”, a declarat Raed Arafat.

La nivel național, 2.865 dintre sirenele funcţionale pot fi comandate centralizat, iar 2.595 necesită declanşare locală.

Pompierii sunt peste tot

”Săptămâna Protecţiei Civile” are ca principal scop creşterea rezilienţei populaţiei faţă de situaţiile de urgenţă, iar anul acesta, pentru a marca Ziua Naţională a Protecţiei Civile, pe 28 februarie, şi Ziua Internaţională a Protecţiei Civile, pe 1 martie, s-a decis organizarea unei săptămâni de evenimente care să permită specialiştilor din domeniu să comunice cu oamenii despre riscuri.

Evident că și pompierii sălăjeni au acțiuni pe toate planurile. Pe lângă activitățile zilnice, sunt organizate campanii de informare fizice în unități de învățământ, în hypermarket-uri, în subunitățile ISU, dar și on-line.

În “Săptămâna Porților Deschise” toate subunitățile de pompieri din județ au primit vizitele grupurilor de copii cărora le-au fost prezentate dotările și li s-au oferit informații prețioase despre intervenții, protecție, cutremure, măsuri de prim ajutor.

În mediul on-line, constant se publică mesaje de informare despre acțiuni și sunt prezentate informații utile despre adăposturile de protecție civilă, regulile de urmat, măsuri în caz de cutremur din cadrul campaniei ”nu tremur la cutremur” etc.

Prezentare adăpost de protecție civilă.